Primarul din Marca, plasat în arest la domiciliu

Acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, primarul comunei Marca, Dan Şumălan, a fost plasat, pentru o perioadă de 30 de zile, în arest la domiciliu. Soluţia a fost pronunţată, în după – amiaza zilei de joi, 28 ianuarie, de către magistraţii Tribunalului Sălaj, însă nu este una definitivă. Se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. “Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul SDI cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 2.02.2016 şi până la data de 2.03.2016”, se precizează în minuta şedinţei de joi.
Reamintim că Dan Şumălan a fost arestat preventiv la începutul lunii decembrie 2015, fiind acuzat de procurorii sălăjeni de luare de mită şi abuz în serviciu. “În calitate de primar al comunei Marca, inculpatul Şumălan Dan Ioan a primit de la o societate comercială cu care Primăria Marca a încheiat în perioada 2012 – 2014 un număr de patru contracte de achiziţie publică, în valoare totală de 134.515 lei, foloase pentru sine şi pentru membrii familiei sale în valoare de 23.000 lei”, se precizează în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Foloasele constau în faptul că, în 2013, societatea comercială a efectuat un foraj pentru un puţ situat în curtea tatălui inculpatului, puţ la care sunt racordate pentru alimentarea cu apă locuinţa inculpatului, locuinţa tatălui acestuia şi Casa parohială Marca. Valoarea acestui foraj este în cuantum de 20.000 lei însă pentru această lucrare societatea comercială a încasat doar 10.000 lei, sumă achitată în întregime de către Parohia Marca. În 2014, societatea comercială a mai efectuat un foraj pentru un puţ situat pe un teren pe care inculpatul are înfiinţată o plantaţie de cătină, foraj cu o valoare 23.000 lei, însă societatea comercială a încasat doar 10.000 lei de la inculpat. “Societatea comercială a efectuat aceste lucrări la preţuri mult mai reduse decât preţurile practicate în mod uzual datorită faptului că, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a încredinţat în mod direct cele patru contracte de lucrări acestei societăţi comerciale”, se mai arată în sursa citată.
În desfăşurarea activităţilor de urmărire penală procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Sălaj şi Timiş, a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Sălaj şi a Serviciului Român de Informaţii.

Alte articole

Leave a Comment