Curse feroviare anulate, dar și trenuri suplimentare pentru navetiștii din Sălaj

Pentru a veni în sprijinul călătorilor, dar și pentru prevenirea răspândirii COVID-19, CFR Călători a identificat reduceri mari ale cererii pe anumite relații de transport, dar și creșteri pentru anumite perioade care nu erau solicitate până acum. Astfel, anumite trenuri care circulau doar în weekend, au fost extinse la nivelul întregii săptămâni, iar pentru zilele de lucru, CFR Călători a introdus garnituri suplimentare la noile ore de vârf, pentru a veni în sprijinul navetiștilor și a companiilor cu program decalat. De asemenea, trenurile care circulă pe rute aglomerate, au numărul de locuri suplimentat, pentru a respecta regula ”un loc liber, un loc ocupat”. În acest sens compania face apel la călători să nu urce în tren fără tichet de călătorie, dacă la ghișeu sau casa de bilete trenul a fost închis la vânzare. Trenuri suplimentare introduse zilnic pentru a veni în sprijinul navetiștilor și a angajaților companiilor cu program decalat sunt: R 4071 Zalău Nord – Jibou – zilnic; R 4076 Jibou – Zalău Nord – zilnic și R 4365 Zalău Nord – Jibou – zilnic. Tot în această perioadă, în urma deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, începând din această săptămână, CFR Călători a suspendat  temporar circulația unor trenuri de la sfârșit de săptămână sau alte perioade în care deplasările în interes de serviciu nu sunt necesare, iar cetățenii trebuie să evite pe cât posibil părăsirea locuințelor sau gospodăriilor. Astfel, în zilele de vineri și sâmbătă a fost suspendat R 4442 Zalău Nord – Șărmășag  și R4452 Jibou – Zalău Nord. Mai multe informații despre suspendarea  temporară circulație trenuri Regio şi Interregio pot fi obținute accesând pagina cfrcalatori.ro.

Alte articole

One Thought to “Curse feroviare anulate, dar și trenuri suplimentare pentru navetiștii din Sălaj”

  1. Anonim

    Pentru naveta Zalău Cluj-Napoca ce posibilități sunt? Fany și Cento ai suspendat cursele interjudetene

Leave a Comment