Amendă pentru administratorul unui drum acoperit cu polei

Administratorul Drumului Judeţean 191E a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.045 de lei, pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă. Și asta  în urma unui accident care a a avut loc în dimineața zilei de marți, 14 ianuarie, în jurul orei 6, între localităţile Peceiu şi Crasna, soldat cu rănirea a două persoane. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, o tânără de 30 de ani din comuna Bănişor, conducea autoturismul pe Drumul Județean 191E, iar între localităţile Peceiu şi Crasna, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a tinerei și a pasagerului acestuia, un bărbat de 52 ani. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Potrivit reprezentanților Inspectoratului dePoliție Județean (IPJ) Sălaj, faţă de administratorul drumului, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă, în valoare de 3.045 de lei, pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă. Pe această cale, reprezentanții IPJ Sălaj, reamintesc că în conformitate cu prevederile legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă.

Alte articole

3 Thoughts to “Amendă pentru administratorul unui drum acoperit cu polei”

  1. Anonim

    sa-i fie imputat la tibi Marc, si sa plateasca tot el raparatiile masini
    sau firmei DEL CAR caci nu a reusit sa intretina drumul cum trebuie

  2. Transilvan

    In sfarsit, amenda este nimic. Sper ca trebuie sa plateasca si daune.

  3. Anonim

    Amenda se plateste de Consiliul judetean din bugetul institutiei, adica din banii nostri, nicidecum din banii securistului.

Leave a Comment