Voluntarul, omul-minune

În aceste zile de decembrie, atât de așteptate de fiecare dintre noi, este vorba – așa cum știm dintotdeauna – despre bucuria darurilor, a cuvintelor de suflet, a emoției. Fie că dăruiești, fie că primești – un cuvânt, un zâmbet, un obiect pe care ți-l doreai sau orice alt lucru – semnificația și gestul în sine sunt, de multe ori, lăsate în umbră, în timp ce lumina se revarsă asupra darurilor, a obiectelor, a “materialului”. Într-o altă “parte” a vieții despre care aproape nimeni nu vorbește niciodată, efortul de a dărui, nu doar lucruri, ci mai ales timp – cel mai prețios dar din câte există – și ajutor neprețuit, reprezintă pentru unii oameni un adevărat crez care îi însuflețește în fiecare clipă. Despre voluntarii Crucii Roșii, cât și despre voluntarii din cadrul ISU SMURD Sălaj, se vorbește rar și puțin.

În câteva rânduri, în câteva cuvinte rostite la câte un eveniment, o festivitate, un concurs, o dată sau cel mult de două ori pe an. Dincolo de faptul că noi, cei care nu suntem voluntari, nu conștientizăm nici măcar un procent din ceea ce acești oameni fac aproape zi de zi fără să primească în schimb ceva material, sunt sute de trăiri, de situații, de realități. cele mai multe dintre ele umbrite de necazurile și problemele cu care voluntarii intră în contact nu doar fizic ci și psihic și emoțional, mai ales în cazul celor de la Crucea Roșie.

Iar dacă mulți dintre acești voluntari sunt tineri, practic, niște copii, atunci povestea aceasta bazată pe fapte petrecute mereu în realitate, capătă adâncime, dar și un sens asupra căruia suntem datori, noi, cei de pe margine, să ne aplecăm cu mai multă recunoștință și responsabilitate. Când un grup de tineri cu vârste de 16, 18, 22 sau 26 de ani aleargă prin tot județul pentru a oferi ajutor medical și nu numai ori cu pachete pentru copiii sărmani cu alimente pentru bătrânii care, deși au o familie undeva prin acte, sunt mereu singuri și părăsiți, când un adolescent alege să-și trăiască cei mai frumoși ani făcând lucruri de o rară noblețe, pentru oameni pe care nu-i cunoaște, folosind prețiosul timp liber, atunci vorbim despre lucruri cu adevărat sfinte, fără să exagerăm.

Trăim vremuri în care cuvintele goale, promisiunile, vorbitul la microfon și ieșitul în față se practică, așa cum știm, exact acolo unde fapta ar trebui să fie cap de listă, după aceea vorba. Știm bine și vedem, indiferent că e vorba de un eveniment, de o sărbătoare, de un interes venit din partea celor mari, totul începe cu un discurs, cu o promisiune, cu un plan sau inevitabila comisie. La polul opus, faptele adevărate, le-aș numi fără teamă eroice, se pare că aparțin altor oameni. Oameni care înțeleg și acționează instantaneu, nu doar se prefac că pricep că există undeva o problemă și promit o eventuală acțiune ori rezolvare. Voluntarul este omul cu puteri supranaturale, cu timp nelimitat, cu o uriașă disponibilitate, cu soluții care nici nu-ți trec prin minte, omul potrivit aflat mereu la locul potrivit, pe care îl vezi și îl simți lângă tine doar atunci când îți este greu.

Oameni care sfințesc locul prin fapte și care acționează în interval de câteva minute deși poate atunci au de făcut altceva, sunt prinși într-o problemă personală, un eveniment sau pur și simplu se bucură ca fiecare om, de timpul liber. Și, da, reușesc mereu, fie că este vorba despre o problemă medicală, o urgență în care acțiunea la secundă face diferența între viață și moarte sau un gest prin care, pe vreme bună ori rea, bat la ușile uitate ale oamenilor sărmani, cu pachete, cu medicamente, cu obiecte de strictă necesitate, dar și cu o îmbrățișare, o mângâiere și o vorbă bună.

Dacă vorbim despre minuni, atunci despre aceste lucruri trebuie să vorbim. Despre ei nu veți auzi prea des discursuri în piața publică și nici nu veți citi în prea multe ziare. Despre faptele lor nu veți auzi vești prea des, fapte făcute exclusiv cu sacrificarea timpului pe care l-ar putea petrece în familie, relaxându-se, lenevind pur și simplu sau stand prin baruri, cafenele ori stând pe internet, mai ales dacă, repet, discutăm de adolescenți ori de tineri.

N-am auzit nici la radio și nici la televizor n-am văzut, înghesuindu-se, producătorii care să facă emisiuni cu și despre ei. De ca și când tot ceea ce ei fac reprezintă ceva garantat oricum, nouă. Ceva firesc, normal. “Voluntariatul ni se cuvine, nu?” Nu! Nimic nu ni se cuvine și orice lucru, mai ales atunci când vine cu adevărat din dragostea de oameni, total dezinteresat, din altruism, educație aleasă, noblețe sufletească, trebuie prețuit, valorizat, încurajat, promovat și mai ales sprijinit.

Am vorbit, zilele trecute, cu câțiva tineri care fac această activitate. Sunt atât de tineri și de sinceri, au o frumusețe care răzbate mai ales din interior, încât te întrebi, până la urmă, de ce fac asta? Mai e posibil, astăzi, așa ceva?  Da, este. În vremuri în care vedem bine că răul, ranchiuna, egoismul sunt stăpâne pe societatea noastră, ei contrazic un mod de viață românesc ce se înnegrește pe zi ce trece.

Suntem datori nu doar cu un simplu “mulțumesc”, atunci când ne salvează viețile sau când ne bat pe la porți, cu daruri, medicamente  și alimente. Suntem datori, firește, mai ales prin cei care ne conduc, prin cei care au putere financiară, prin firme, societăți potente financiar, organizații sau în mod individual, să le sprijinim activitatea cât putem de mult. Pentru că, în definitiv, nu doar pe voluntari îi sprijinim, ci pe noi înșine și pe semenii noștri. Vreau să le mulțumesc tinerilor voluntari de la Crucea Roșie Sălaj. Nu doar celor patru băieți care au ajuns în finala pentru Gala de la București, în care va fi desemnat voluntarul anului pe diferite categorii, ci tuturor celor care activează în Zalău – 354 de suflete – și își trăiesc timpul, dăruind.

Vreau să le mulțumesc voluntarilor sălăjeni și să le spun, pentru că astăzi a fost ziua lor, La mulți ani! Tuturor vreau să le spun că îi iubim, îi prețuim și că poate în viitor tot mai mulți se vor implica, vor cugeta, vor înțelege frumusețea fiecărui gest făcut de ei, iar în final vor veni cu un sprijin concret, în fața lor. Voluntarilor sălăjeni trebuie nu doar să le mulțumim. Activitatea și reușitele lor, mai importante decât orice gest politic, social, cultural, bisericesc, decât orice gard vopsit, bordură construită sau petic de asfalt turnat, reprezintă lucruri care trebuie să ne trezească tocmai pentru a le conștientiza valoarea uriașă și a ne schima, măcar cu un milimetru, nemișcarea.

Adolescenți, tineri sau maturi, dragii noștri voluntari: vă mulțumim și ne înclinăm cu respect în fața voastră. Fie ca orice gest pe care îl faceți să se întoarcă încărcat de bine către voi, de fiecare dată. Așteptând mereu implicarea acestor “îngeri” în carne și oase, salvatorii – voluntari, să nu uităm niciodată că ei nu au mai mult timp liber decât avem noi, au doar inimile mai mari.

Alte articole

2 Thoughts to “Voluntarul, omul-minune”

  1. Doina

    Emotionante si foarte adevarate aceste randuri. Cat de orbi putem fi de multe ori… 😔

  2. Anonim

    Acestea sunt cu adevarat gesturi de o rara bunatate sufleteasca si omenie. voluntariatul este unul dintre cele mai frumoase lucruri care fac parte din specia umana, din pacate prea putini sunt asa. Felicitari tuturor!

Leave a Comment