Vocație de dascăl

Vestea că România a obţinut cel mai slab punctaj din ultimii nouă ani la PISA şi că avem un analfabetism funcţional ridicat de 44 la sută, în creștere mare față de anul 2015 când a fost de 39 la sută, nu mă surprinde. Sunt părinte și înainte de toate vorbesc zilnic cu copilul meu, poate unul dintre miile de analfabeți funcționali, viitorul acestei țări. Un analfabet funcțional educat în învățământul românesc de stat! E foarte deschis și îmi povestește ceea ce face la școală. Îmi spune mereu la ce materii învață cu plăcere. Și asta și datorită profesorilor, buni pedagogi care știu să motiveze. Trist este faptul că îmi spune și despre materiile la care învață pentru că trebuie! ”Mama, la materia asta învăț pentru că trebuie! Nu-mi place! Știi, atât de mult ne ceartă. Nimic nu e bine. Mi-e teamă să nu greșesc, pentru că atunci când fac asta mă ceartă. Și… mă simt prost, atât de prost de-mi vine să mă bag în pământ. Mama, după ce mă ceartă nu mă mai pot gândi la lecție, mă simt atât de rușinată”, îmi spune copilul, în majoritatea discuțiilor cu privire la ceea ce îl macină la școală. Îi văd de multe ori fericirea pe chip și vorbește cu drag de unii profesori, la care chiar dacă rezultatele obținute nu sunt la superlativ, apreciază omul, profesorul. Îmi spune că sunt profesori care fac discriminări, că sunt profesori care dau unor elevi nota zece deși aceștia nu o merită. Îmi spune că sunt elevi care știu foarte bine și nu reușesc să obțină punctaj maxim ”nici cu slujbe” și mai îmi spune că abia așteaptă să treacă unele ore. Nu e normal acest lucru. Și dacă de acum, la început de drum e așa, mai încolo …. Da, copiii simt și sunt atât de sinceri! Trebuie doar să știi să-i ții aproape. Ce bine zicea Creangă: ”Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ti vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat….”. Tactul pedagogic implică o multitudine de aptitudini. Un dascăl bun are capacitatea de a găsi în orice situaţie forma cea mai adecvată de tratare a elevilor săi. Elevii învaţă şi se formează aşa cum sunt călăuziţi de ei, dascălii. Ei absorb atitudinea  dascălului, îi împărtăşesc convingerile, îi imită conduita, îi citează afirmaţiile. Cred că adevăratul dascăl trebuie să fie persoana model, care este mereu în căutare, care dedică sută la sută destinului unui pedagog şi face aceasta cu plăcere. Înainte de toate meseria de dascăl este o vocație. Menirea unui dascăl nu este să creeze elevi asemeni imaginii lui, ci să ajute elevii să își creeze propria lor imagine. Și eu, acum părinte la rândul meu, îmi aduc aminte cu drag de unii dascăli, nu de toți! Viitorul moral al societății românești nu se construiește într-o zi, iar cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara!

Alte articole

3 Thoughts to “Vocație de dascăl”

  1. Anonim

    Dimitrie Bolintineanu 1819-1872 Tara va fi ce este scoala

  2. I.C.

    Bine scris, cu miez! Și profesorii, ca și noi, sînt fel de fel. Dacă ar fi toți la fel, ia gîndiți-vă, nu ne-am plictisi? Unii agreabili, alții scorțoși, unii competenți, alții diletanți, unii exigenți, alții nepăsători, unii cu figuri în cap, se întîlnesc tot felul de combinații de trăsături. Peste timp, cred că cei mai apreciați rămîn cei corecți, nu neapărat plăcuți. Ce noroc dacă unii au vocație!, cum apreciați. Dar, dincolo de „vocea și talentul” care-i recomandă, de farmecul personal, profesoratul (nu dăscălia, că aia-i la biserică) este mai mult o profesie, se învață și se rafinează. Da, se învață și cum să fii apropiat de copii, sau cel puțin să le arăți considerație. Profesorul, ca și noi, învață. Iar pe cînd ajunge cît de cît înțelept și priceput, iese la pensie.
    Cît despre catastrofa de 44% analfabeți funcționali, asta nu mai ține de un profesor sau altul, de vocație sau alte trăsături, la asemenea dimensiuni nu poate fi decît de sistem – a luat-o razna, trebuie regîndit.

  3. Adevărul e altul !

    Explicaţia e simplă, elevii nu sunt motivaţi să înveţe, locul lor în această societate coruptă nu este determinat de pregătirea profesională, de competenţe. În regimul socialist luam medalii de aur pe bandă rulantă la Olimpiadele Internaţionale de mate, chimie, fizică deoarece elevii erau interesaţi să înveţe, locul lor în societate era determinat de pregătirea profesională. Cine reuşea să facă o Politehnică, Medicină, ASE, Universitate avea din start asigurat un loc în faţă în acea societate. Azi, ca să culegi căpşuni în Spania, nu e nevoie de nicio şcoală !

Leave a Comment