Te-au scos din noroaie. De ce nu-i aplauzi?

Drumuri ca în secolul al XIX-lea. Școli și mii de gospodării cu WC-ul în curte. Sate fără apă potabilă. Fără canalizare pe multe străzi din Zalău, dar și din alte municipii. Drumuri la oraș, pline de gropi și crăpături. Și totuși, se aplaudă.

Zeci de primari din comunele patriei au aplaudat-o frenetic, ridicați în picioare, pe doamna prim ministru, la întâlnirea pe care aceștia au avut-o zilele trecute pe tema realizărilor magistrale ale Guvernului în privința evoluției vieții la sate. Comedia imaginilor ne-a învăluit pe loc, aducându-ne aminte, cu silă și dispreț, de vremurile în care ne tot ridicam de pe scaune și aplaudam fiecare mișcare a tovarășilor mult-iubiți. Tovarăși care, să nu uităm, pe lângă multele rele și nenorociri cu care ne-au apăsat destinele, făceau ceva pentru această țară și extrem de rar, aproape niciodată, promiteau găunos-mincinos așa cum fac cei care cică ne conduc astăzi.

Am mai aflat, crăcănați de uimire în fața televizoarelor, că domnul Dragnea a scos țara din noroaie. Să mori de râs nu alta, după care să dai instantaneu în plâns. Oamenii ăștia ori consumă ceva care agită haotic duzina de neuroni de care dispun, ori chiar ne cred literalmente proști, pentru că este inadmisibil să spui, în calitate de prim-ministru în fața primarilor din mediul rural că ai scos țara din noroaie, adică să minți cu un asemenea tupeu nemărginit, de vreme ce știm cu toții având statisticile în față, că peste 10.000 de kilometri de drumuri din țară, ceea ce înseamnă o distanță uriașă, sunt înglodate în anul de grație 2019 în noroaie și pietroaie. Despre drumurile de la oraș nu mai vorbim, toate pline de găuri că îți rupi și mașina și dinții în ele, vai de steaua lor.

Este de neconceput cum poți să aberezi la microfon să spui că ai îmbunătățit calitatea vieții la țară când știi foarte bine, dar taci ca o moluscă, că jumătate din gospodăriile din mediul rural au buda în curte, la fel și școlile, acolo unde din când în când, mai cade în rahat și câte un copil. Viorica Dăncilă s-a lăudat, așadar, în fața primarilor, că “a scos țara din noroaie”, făcând, evident, și o serie de promisiuni așa cum îi stă bine unui pesedist care minte de bubuie, la ordinea zilei: Guvernul va finanța 12.000 de obiective în acest an, plus 2.600 de proiecte de sisteme de apă și canalizare. Premierul  spune că Guvernul va elimina până la sfârșitul anului școlar toate situațiile de “toalete în curtea școlii”, iar toții elevii din mediul rural vor învăța în condiții decente până la finalul de an școlar. “Succesul programului PNDL 1 (…) ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic. Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică.

Astfel, din 12.681 obiective de investiţii în mediul rural sunt finanţate 10.387, în valoare de 34,25 miliarde lei”, a explicat Dăncilă. Aplauze, ropote de aplauze. A urmat, firește, și cuvântul primarilor. Pe lângă bla bla bla-urile de rigoare, astfel încât și primarul să ajungă acasă și să se mai laude pe Facebook că a obținut niște promisiuni vârtoase, numai bune de ținut de cald, cei prezenți la marea adunare au cerut și ei sprijin pentru pensiile alea, fir-ar să fie, știți voi. Alea speciale ca ei.

“Avem rugămintea să ne sprinjiți, doamna prim ministru, în problema pe care noi o aveam, cea legată de indeminzația de vârstă cum îi spunem noi…”, a spus, cu glăscior de ciocârlie gâtuită, un primar de prin sud. Moment în care toți au început să aplaude timid. La semnul celui care a luat cuvântul, aplauzele s-au întețit. Cum ar veni, “haideți, măi, ce dracu, hai mai cu vigoare, să audă șefa că ne doare de Doamne-feri!”.

Un penibil mai mare nici că mi-a fost dat să văd, nici o prefăcătorie mai mare, o modalitate atât de libidinoasă, de nenaturală, de a-ți atinge un scop care e oricum unul nemeritat. Căci în rest, dragii mei, viața vă va fi și pe viitor așa cum v-a fost și până acum. La fel de neajutorați veți fi, la fel de nebăgați în seamă. Vă veți acoperi cu comunicatele Prefecturii și Primăriei atunci când furtuna vă va lua acoperișul sau apa vă va îneca roșiile și ardeii, veți aștepta despăgubirile de doi bani atunci când veți rămâne fără porci în ogradă și iarna viitoare vă va îngheța fundul pe buda din curte și aceleași promisiuni maronii-mirositoare vă vor ține speranța trează…

Nu vreau să credeți că dau în premierul nostru așa, uitându-i pe alții. Ea este și va rămâne la rândul ei, atât autor, cât și o victimă colaterală. Rimelată impecabil și cu discursul ei desprins din cărți proaste, ea nu face altceva decât să anunțe, în cuvinte găunoase și pe care nu are capacitatea să le înțeleagă, ceea ce stăpânul inelelor coace, pentru noi, zi de zi. El este marele vinovat, Liviu Dagnea, el este cel mai mare blestem al acestei nații, mai mare decât fostul dictator și cu un potențial distructiv mult mai mare. Iar cei care îi sunt de-a dreapta și de-a stânga sunt coautori ai dezastrelor care ne împresoară zi de zi, oriunde ne-am afla în țara asta.

Ceea ce am constatat, privind aceste imagini absolut dezgustătoare cu aplaudacii care ne conduc și șefa lor, este faptul că prostia face o casă excelentă cu ipocrizia și minciuna. Că interesul poartă fesul. Că așa am fost și vom rămâne în vecii vecilor, cât vor fi ăștia la putere. Dacă întâlnești, printr-un ghinion al sorții, o astfel de trăsătură păguboasă la cineva, așa cum este prostia, șansele sunt maxime să dai și peste ipocrizie, minciună și fățărnicie. Exact ceea ce vedem astăzi în vârful acestei țări, la fix 30 de ani de când am crezut, plini de speranțe și iluzii că sângele de pe caldarâm, vărsat de copiii noștri, ne va aduce o viață mai bună, mai demnă.

 

 

 

Alte articole

4 Thoughts to “Te-au scos din noroaie. De ce nu-i aplauzi?”

  1. Anonim

    Bravo securistului marc! Salar mai mare! Tenaris faliment!

  2. Anonim

    Salajul rusinea Ardealului! Pata rosie! Iti meriti soarta! Cu sectoristii inainte! Va cacati in buda din gradina salajeni prosti! Votati psd.

  3. Remember !

    E bine e tinut minte ca tovarasii mult-iubiti au construit Zalaul de azi, intreg Salajul. Platforma industriala a Zalaului era mai mare decat a Oradei, mare lucru!

  4. Anonim

    Dragnea și cu Veorica au scos țara din noroi. Și au băgat-o în căcat.

Leave a Comment