Ploaia care va veni

M-am întâlnit deunăzi cu o prietenă din Cluj, trăită și ea vreo trei decenii prin București și ajunsă de vreo opt ani, în cel mai frumos oraș din România, Cluj Napoca. Văzând-o mai abătută decât zălăuanul atunci când îi povestești despre șoseaua de centură, toată afectată și tristă, am invitat-o la o cafea să-mi spună ce anume s-a întâmplat. Era vorba despre tentativele ei de a se muta de la un patronat hulpav și avar pe un post într-o instituție bugetară. Nu doar că nu a reușit, dar a rămas și cu gustul amar al dezamăgirii celui înfrânt de un sistem bolnav și mânjit de labele rubedeniilor, rujurile amantelor, prostia trufașă a cunoștințelor din viață și nu a celor din cap, în mod invariabil sunt aproape mereu categorii mai pregătite decât tine într-o astfel de competiție.

Discutăm despre probele, inclusiv cele sub formă de interviu, la care ești tentat să participi pentru a obține un post mai bun sau chiar un alt post, la un alt loc de muncă, mai ales când pleci de la patron și vrei să încerci să lucrezi la stat. Acest gen de concursuri naște un soi de râsu’ – plânsu’ aici, la noi, pe meleaguri mioritice. Am asistat de-a lungul timpului la adevărate drame pe acest segment. Absolvenți Magna cum laudae prin facultăți, oameni doxă de carte, bașca și cu o cultură generală care te trimitea precum o minge de tenis de la Greta Garbo la simbioza plantelor și de la Triunghiul Bermudelor la structura unui atom, și-au încercat norocul pe la câte un examen pentru un post ceva mai însorit, la stat. dar așacum erau e de Magna cum Laudae, au fost înfrânți de ceilalți, absolvenți cu Magna cum Fraudae. Asta după ce, evident, s-au pregătit temeinic și au avut încredere în ei, în faptul că pot învinge un sinecurist, o amantă, un ginere sau un nepoțel. Au învățat, au făcut nopți albe, au sperat și ei, ca tot omul, într-un trai mai bun, mai normal, sătui de munca la multinaționale sau la patronii care nu dădeau un leu în plus nici dacă le fluturai demisia pe sub ochi. Au venit, rând pe rând, și zilele examenelor, iar afișarea rezultatelor a fost, evident, clipa cea grea.

Frumoase note de 2, 2,30, 3 ori 4 – în cazuri mai fericite  – s-au afișat în fața ochilor unor oameni total incompatibili cu astfel de punctaje. Trecând prin toate fazele, de la aflare, acceptare până la resemnare în final, oamenii aceștia au realizat în final că problema nu o reprezintă ei sau știința lor. Așa cum știm toți, de fapt, cei care am mai scărpinat o care la viața noastră, că este imposibil ca într-un joc cinstit, unul care pe lângă faptul că e mai sărac cu duhul, n-are nici experiență, nu-l recomandă nimic, dar îl recomandă – ați ghicit – suspusul. Proba cea mai frustrantă pentru un candidat singur pe lume și fără cojones este, de departe, cea a interviului. Dacă ai tupeul să mergi la așa ceva, la un concurs ce are ca probă unică un interviu la care mai participă și unul cu boașe de bour, conform obiceiurilor din tot mai multe instituții (nu toate, însă cele mai multe) ești nu doar inconștient, ci și naiv. Da, așa e, cine n-are un sus-pus, să-și cumpere, cum zice o vorbă din popor referitoare la bătrâni. Aici e vorba însă, de cuvântul magic “Bătrânu’ ’”, nicidecum de un bătrân în sensul cunoscut al cuvântului. Bătrânul, El, ăla mare. Revenind în fața cafelei fierbinți alături de prietena mea, scârbită și dezamăgită să ajungă zilnic acasă la ora 20 îmbogățind patronul, a decis că vrea și ea o viață mai normală, culmea, chiar cu un salariu foarte bun – așa cum trăiește majoritatea bugetară .Terminată fizic și psihic, cu niște cearcăne până la laringe și o față de parcă văzuse ciuperca atomică, mi-a spus că trăiește una dintre cele mai mari dezamăgiri ale ei și că îi vine să muște din pereți.

Păi cum, fată? Tu aia zglobie, sigură pe ea, spontană, mereu roșie în obraji și plină de optimism, ești acum o epavă sufletească așa, dintr-o dată? Ce-ai pățit, a aterizat vreun meteorit pe acoperișul tău? Fata mi-a povestit, așadar, cum aspirase și ea, sătulă să slujească o patroană nesimțită și agresivă care îi făcea inclusiv zilele de weekend fripte, să dea un examen la o instituție, pe o funcție pe care, culmea, avea exact pregătirea școlară necesară și se încadra cu brio în toate cerințele afișate de nemernicii de acolo, sub formă de condiții. Zis și mers la examen. Plină de avânt și convinsă că anul viitor va merge și ea în vacanță pe vouchere, a dat examenul, aflând că mai bălesc pentru același post încă vreo trei candidați. Pericolul nu era, prin urmare, atât de mare. Vine și ziua rezultatelor, pică fata mea cu o notă pe care nu v-o spun, pentru că se supără pe mine dacă, cumva, citește editorialul meu. Eh, evident că nu contează faptul că a fost șefă de promoție la ASE, în București, nici că a lucrat prin audituri pe la companii cum ar fi Oracle și KPMG, dar și la proiecte de anvergură din alte domenii, din care patronii, nesătui și avari, își luau mai mult decât le permitea orice lege, inclusiv a bunului simț, iar lor le dădea de-o măslină acolo… Sătulă și exasperată, fata a vrut să încerce și ea o slujbă la stat, în cadrul unei direcții. Nimic de condamnat. Pe cartea ei, pe știința ei, pe forța și încrederea ei, mai puțin pe ceea ce avea și ea, ca fiecare femeie, pe sub dezabie ori pe garanția vreunu Bătrân care să-I spună, cu voce de bunic aducător de minuni, să stea liniștită că totul e “oche”.

A aflat ulterior și cine este cea care a luat postul și în ce relații se afla cu unul dintre sus-pușii instituției, mare sculă pe basculă, vorba aceea, un om care la rândul lui l-ar fi avut la mână cu mizerii pe un altul și mai mare și așa mai departe. Mi-am adus aminte și de câțiva prieteni din Zalău care au avut aceeași soartă – nu acuz pe nimeni și nu dau cu titlu sigur același scenariu însă, cu siguranță, ceva a mirosit urât și prin cazurile lor. Au picat niște examene pentru posturi despre care chiar aveau habar, cu note de 2 și 3, la interviuri nici nu s-au mai dus cei care au luat pentru că era deja clar pentru toți cine ia postul. Inclusiv notele primite de ei au fost, ați ghicit, suficient de mici încât nici măcar o contestație să nu mai poată mișca ceva într-un sens mai onest. Nu, nepotismul n-a pierit, iar dacă aveți de dat vreun examen la o instituție, oriunde ar fi ea, asumați-vă din start și faptul că s-ar putea ca cei care vă corectează lucrările sau vă iau la șuturi în interviu să vă ofere o adevărată revelație, aceea că sunteți mai “proști” și mai nepregătiți decât credeați. Vei constata ca niciodată, indiferent cât de bun ai fi, acolo unde un astfel de șobolan se strecoară în sala de concurs, nu vei avea parte de un tratament și un rezultat bazat exclusiv pe faptul că ești, într-adevăr, bun.

Nu este, desigur, peste tot așa, mai avem încă instituții bugetare conduse de oameni integri, care știu că până la urmă minciuna are picioare scurte și strâmbe iar un bine făcut în mod ilegal se poate transforma oricând într-un ditamai dosarul penal. Acești oameni se știu, pe câțiva îi știu și eu și pot garanta oricând pentru integritatea lor profesională și morală. Dar sunt puțini, tot mai puțini! Mai sunt și posturi bune, la bugetul de stat, acolo unde candidații nu găsesc pe masa de examen, scris cu cerneală invizibilă, “Rezervat”. Dar sunt puține, tot mai puține… Noi sperăm, așa suntem noi, românii, ne gândim că poate mâine, anul viitor, peste un deceniu, vor muri și amantele, și nepoții, și cei care ne fac țara asta nu doar urâtă și prostănacă în fața altora, ci ne duc și pe noi către groapa cu furnici. Poate că va veni un soi de cataclism, indiferent de ce natură, care să extermine aceste specii și să lase loc, prin dispariție, celor care merită să ocupe o funcție importantă și că, da, merită să plece în vacanță an de an, pe banii noștri. Într-un cântec pe care eu îl iubesc, regretatul Moțu – Florian Pittiș, spunea răvășitor de adevărat: “Ploaia care va veni; Le va potopi pe toate. Peste tot atârnă greu; Teama de sinceritate!”

Alte articole

6 Thoughts to “Ploaia care va veni”

    1. Anonim

      denumirea originala in limba latina este magna cum laudae. Daca stiti un pic de latina, ae se citeste mereu e. Este corecta formularea autorului, insa doar pentru cunoscatori.

      1. Anonim

        @ 18:14
        MAGNA CUM LAUDE […] Tot cu ablativul se construiește și prepoziția cum, așa că greșesc profund cei care scriu (și ei sunt foarte mulți) magna cum laudae, în loc de laude. Nominativul acestui substantiv este, în latină, laus, genitivul e laudis, iar ablativul se termină în -e, deci laude.
        Mai vorbim despre cei care știu „un pic de latină”?

  1. Anonim

    sa luam un exemplu de la noi, din Zalau, in ultimele 12 luni
    2 directori, la doua institutii deale statului, cu salarii babane, se cunosc bine directorii, colaboreaza foarte bine, atat pe linie de partid cat si institutional, desi cinstit, nu prea au de ales la partea cu colaborarea 🙂
    unul isi baga “nevasta” la celalalt director pe felie, iar cel care o ia la el in ograda, ii intoarce serviciul si baga si el o persoana din familie la celalalt director in institutie
    si uite asa fiecare director reuseste sa-si bage “apropiatul” sau mai bine zis MEMBRUL la celalalt director in institutie si nimeni nu poate comenta nimic, de confilict de interese, etc. este reciprocitate, o iei pe amea, o iau pe a ta
    fiecare mana se spala una pe alta
    si acuma sa vedem daca ghiceste cineva care sunt cei 2 directori, care sunt institutiile si cine sunt MEMBRII bagati in fundul directorilor ?!? 🙂

    1. Anonim

      cei 2 directori sunt pusi pe vremea PSD ului ?
      e nevoie de mai multe informatii sa ne dam seama cine sunt cei 2 directori, ceea ce descri este ceva prea des intalnit si e greu sa identifici exact pe cei 2 de care vorbesti
      deci trebuie sa aflam care director si-a angajat nevasta in ultimul an si asta ar trebui sa restranga destul de mult cautarile, nu?
      si musai trebuie sa fi fost un examen la care nevasta a participat singura, nu?

  2. Anonim

    Primele trei comentarii sunt irelevante.
    Frumos articol… Dar dureros

Leave a Comment