Peste noapte, oameni mari!

Parcă niciodată orașele, dar și marile comune sălăjene, nu au văzut atâtea flori, atâtea baloane colorate, zâmbete, emoții și atâta tinerețe, pe fiecare stradă. A mai trecut un an, au trecut și cei patru ani de liceu iar absolvenții claselor a XII-a au fost în această zi cu soare și vor fi și în zilele următoare, vedetele fiecărei localități. La Zalău, explozia de bucurie și tinerețe a schimbat radical fața orașului.

De-ar fi Zalăul nostru mereu așa! Toate străzile erau pline de copii, tineri, părinți și bunici, toți frumos îmbrăcați, veseli, emoționați. Dincolo de organizarea acestor evenimente în liceele sălăjene, dincolo de festivități, de discursuri citite, aplauze și solemnități, cele mai importante momente au fost exact cele despre care este cel mai greu să vorbești. Am fost în mijlocul absolvenților, i-am fotografiat, am ascultat discursurile diriginților, dascăli care, în această zi au fost parcă mai emoționați decât elevii alături de care au stat timp de patru ani, la bine dar mai ales la greu.

Am tras cu ochiul la părinți: mereu pe margine, dar cu sufletul și gândul în miezul spectacolului, emoționați, veseli dar și triști în același timp. Tuturor le străluceau ochii iar amestecul ciudat al stărilor, întrebările, bucuria de a-și vedea copiii absolvenți de liceu dar mai ales grija și teama pentru ceea ce va urma au reprezentat pentru părinții absolvenților, un șirag de emoții cărora mulți dintre ei le-au făcut cu greu față. Absolvenții noștri au trăit și ei un cumul straniu de stări. Zâmbeau, dar erau în același timp marcați de momentul despărțirii. Cei mai mulți dintre ei au realizat cu mare greutate că a sosit ziua în care copilăria lor s-a terminat.

“Repede, nu-i așa? Când au trecut anii? De ce atât de repede? Păi, cum rămâne cu noi, cu eterna copilărie și adolescență, am fi jurat că sunt nesfârșite!” Încet, pe neobservate, copiii noștri au crescut. Parcă peste noapte, pantofiorii cu fundă sau teneșii de-o palmă au fost înlocuiți cu pantofii „domnești” și sandalele elegante, cu toc. Roșul din obrajii fetelor nu mai este îmbujorarea „de la mama”, ci praful rozaliu din cutiuța magică pe care, de astăzi, orice fată o are în geanta ei.

Nu doar că fetele noastre au crescut, ci de ieri și până azi, s-au transformat în cele mai frumoase femei pe care Sălajul le are în acest moment. Ce-i așteaptă pe acești tineri, ieri copii? Câte perechi de ochi, atâtea visuri. Toate albastre și înalte cât cerul. Câte perechi de mâini – atâtea planuri, toate îndrăznețe, îmbrăcate în armuri și pregătite să devină, rând pe rând… viață.

O mamă își șterge discret lacrima din colțul ochiului și îi spune omului de lăngă ea: „A noastră e cea mai frumoasă!”. Da, fata aceea era cea mai frumoasă, dar și cea de lângă ea și toate celelalte erau la fel de frumoase, și tinerii – cu toții înalți și zâmbitori, impecabil îmbrăcați, parcă mai manierați ca oricând, atenți, emoționați și ei.

Tinerii noștri absolvenți sunt, cred, cei mai frumoși tineri din România. Și nu mă refer la calitățile lor fizice, ci mai ales la performanțele lor. Am fost surprins să constat că mediile generale la clase au fost de peste 9. Câte județe se pot lăuda cu performanța aceasta? Nici nu contează câte, așa cum nu e important să ne uităm în grădina altora, ci să avem grijă de răsadurile noastre. Și să păstrăm recolta acasă. Aș vrea ca acești tineri – pentru noi cei mari, tot copii – să primească, dincolo de flori, diplome și bătăi pe umăr, o șansă adevărată din partea celor care o pot oferi și sunt datori să o ofere. Nu mă refer la cei care i-au crescut și care, firește, le vor purta de grijă de acum înainte mai mult ca oricând. Părinții și bunicii vor intra și ei într-o altă etapă a sacrificiilor, mari, uriașe pentru ei, dar ce mai contează, ei pot orice, nu-i așa?

Mă refer la clasa politică a României. La cei care ne conduc sau ne vor conduce. La cei care fac legi, regulamente, care populează birocrația cu tot mai multe imposibilități. La parlamentari, la șefii de instituții, la primari, prefecți, cadre didactice universitare. La ei apelez și îi rog să fie conștienți că fiecare tânăr absolvent care a terminat în aceste zile clasa a XII-a este o șansă pentru fiecare dintre noi. Fără ei, noi nu avem viitor.

Fără o stare de bine, de siguranță, în care ei să învețe și să profeseze în țara lor și nu a altora, mai târziu România va fi pierdută. Nația noastră este în pericol pentru că fără ei, știți… dispărem! Nu este încă totul pierdut și mai putem face ceva pentru ca absolvenții claselor a XII-a, în fapt, dragii noștri copii să rămână să învețe, să lucreze, să trăiască în țara în care s-au născut și au crescut. Într-o Românie care, deși sărăcită, slăbită, șubrezită în acest trist prezent, le mai poate încă oferi ceea ce nicio altă țară din lume, oricât de bună ori bogată ar fi, nu îl va putea oferi niciodată copiilor noștri: cuvântul magic “acasă”.

 

 

Alte articole

2 Thoughts to “Peste noapte, oameni mari!”

  1. Anonim

    Oameni mari ce vor lua drumul Clujului sau drumul UE.

    1. anonim

      FLORINE nu ti-am scris de multa vrem ai ramas acelasi om cu o analiza profunda a evenimentelor te apreciez mult pentru felul in care scrii articolele tale sunt interesante mult succes .

Leave a Comment