Între noi și ei, potopul

De mai bine de un an, coaliţia de guvernare PSD-ALDE păcălește lumea. Ce-i drept, cei mai mulți se lasă prostiți de mai bine de 28 de ani. Aceștia reprezintă miezul prostelii, nucleul dur al societății care, ori de câte ori se deschid urnele de vot, ștampilează (cel puțin o dată) socialismul sau, mai bine spus, reminiscențele comunismului. Acestui gen de alegători, majoritar de altfel, i se pare absolut normal ca, indiferent cât de mult și-ar bate joc PSD de țara asta, tot pe roșu să parieze. Oamenii ăștia, fraieriți zilnic de televiziunile condamnaților, practic, dau semnele unei evidente lipse de discenământ, astfel încât oricâte aberație i se servește, ei le o iau de bună. Majoritatea despre care vorbim se hrănește cu povești despre măriri de pensii şi salarii, la care dacă se mai adaugă la desert câte-o minciună depre “servicii”, “binomi”, “corporatiști”, “sorosiști”, “state paralele” și alte inepții, sunt cumpărați pe veci. Ei sunt cei care poti fi cumpărați foarte ușor. Cu doar un litru de ulei, un kilogram de făină, un calendar sau “o cincizeacă” de alcool ieftin la birtul din sat, sigur ți-ai asigurat majoritatea voturilor. Că vrem sau nu să acceptăm realitatea, oamenii ăștia sunt mereu aici, prezenți, apți să răspundă în orice clipă din zi sau din noapte chemării partidului. Pentru că, nu-i așa?, asta au fost învățăți să facă ori de câte ori socialismul îi chema la datorie.

Din fericire însă, nu toată lumea poate fi atât de ușor prostită. În România mai sunt, har Domnului!, oameni care încă mai gândesc, care citesc sau se informează din presa independentă (atât cât a mai rămas din ea). Oameni care își câștigă singuri existența, care nu stau cu mâna întinsă, nu fac compromisuri, nu fură. Oameni care nu acceptă să fie conduși de penali, infractori sau corupți. Oameni care nu sunt de acord cu legile fabricate de infractori pentru ei înșiși. Oameni care încă mai au puterea să lupte pentru o țară normală, independentă, o țară în care hoții să stea după gratii, acolo unde le este locul, și nicidecum la conducerea ei.

Ei bine, atâta timp cât în România va exista un sigur astfel de om, coaliția PSD-ALDE nu se va putea bucura de liniște, nu-și va putea striga victoria împotriva dreptății și-a bunului simț. Pentru că, așa cum spunea Petre Țuțea: “Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit, iar în afara acestora se află infractorul”.

Alte articole

3 Thoughts to “Între noi și ei, potopul”

  1. I.C.

    Decăderea moral-intelectuală a populației iubitoare de infractori și pupeze la guvernare este mult mai răspîndită și mai adîncă. Nu sînt doar cei murdari și fără dinți de prin crîșmele Bărăganului sau Vasluiului. Mergi prin oraș și-i auzi doi cîte doi cum se împărtășesc cu ce-au prizat la Antena 3, te uiți ce scriu la comentarii pe forumurile ziarelor și te îngrozești de unde atîta prostie! Dragnea, Tăricean Vasilica, Olguța și ceilalți tîlhari repetenți sau analfabeți sînt după chipul și asemănarea poporului român!

  2. Anonim

    Doamne !,cit de bolnavi putem sa fim ! Mai ales cei care scriem !

    1. Anonim

      PSD = Prostie, Saracie, Dobitocie

Leave a Comment