Instituțional, Stalin nu a murit

Rezultatele la examenul de titularizare susţinut de cadrele didactice, în acest an, n-au mai surprins pe nimeni. De fapt, nu ştiu dacă mai există ceva care să ne mai mire în învăţământul românesc. Însă faptul că mai mult de jumătate din cei 300 de dascăli sălăjeni care s-au înscris la examene au picat cu răsunet acest examen, mulţi dintre ei cu note ruşinoase, trebuie să dea de gândit autorităţilor, dar nu la nivelul Inspectoratului şcolar, ci la nivel mai înalt şi mai competent, acolo, foarte sus. Nu ştiu dacă vreun părinte se simte confortabil sau trăieşte cu convingerea că timpul curge cu folos pentru copilul lui, atunci când află că profesorul lui de limba română a luat 5 la titularizare, cel de la matematică a luat nota 3, ori cel de muzică nota 2, în condiţiile în care un punct se acordă din oficiu.

Probabil şi mut să fi fost, un cadru didactic care predă muzica ar fi articulat câteva sunete menite să-i aducă un 4 oarecum demn, decât un penibil 2. Există, desigur, situaţii cu totul excepţionale, în care un profesor – om şi el – greşeşte, leşină, cade în depresie, e lovit de amnezie sau trece printr-o perioadă greu încercată astfel încât poate pierde un examen sau se poate alege cu o notă dezonorantă. Însă, în cazul nostru discutăm de o majoritate, ceea ce face ca lucrurile să arate nu doar penibil, de o anumită parte, ci catastrofal dacă ne gândim la faptul că aceşti oameni ne pregătesc copiii pentru examene, pentru viaţă, pentru viitor. Mulţi se întreabă dacă la nivel de inspectorate şcolare se vor lua măsuri în urma acestor rezultate.

Nu s-au luat niciodată şi nici de această data nu se vor lua, pentru ca această instituţie, o fantomă sovietică uitată în peisajul instituțiilor din România, să-şi dovedească, dacă mai era nevoie, inutilitatea. Inspectoratul şcolar nu va lua la întrebări şi nici nu îi va îndruma pe aceşti profesori către zări ceva mai puţin complicate pentru cunoştinţele lor pentru că aşa cum ştim, inspectoratul participă la orice numai la ceea ce trebuie nu. Se întocmesc liste, tabele şi situaţii, se raportează, dar dacă stai să aduni şi să pui cap la cap activitatea acestei instituţii strict în beneficul elevului, al băncii, al şcolii, nu prea găseşti nimic consistent. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că acolo unde mai există, în puţine ţări, aceste inspectorate au un rol modic, de mediere, de conciliere în anumite situaţii, poate şi de oarecare îndrumare.

La noi, inspectoratul este “tătuca” procesului de învăţământ care arată mereu cu degetul ferm întins, spre noi culmi de civilizaţie şi progres. N-ar fi nicio tragedie până la urmă, că tot comunişti am rămas, din păcate, în multe din birourile instituţiilor care ne decid soarta şi, în plus, n-ar fi singura instituţie inutilă pe faţa pământului românesc, dar când ştii şi vezi că aceasta este una dintre insituţiile în care culoarea politică face legea, după ce te întrebi ce naiba caută otrava politică pe băncile copilului tău, realiziezi de fapt că ai de-a face cu o altă căpuşerie politică aşa cum sunt atâtea la noi. De aici, şi rezultatele şcolilor noastre, conduse la ordin, de aici şi performanţele unor profesori (iată, cei mai mulţi), departe de ceea ce înseamnă astăzi un copil, un elev şi mai ales ce va însemna el mâine, pentru că în mod normal şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru mâine şi nu pentru alaltăieri.

O spun, aproape în cor, cadrele didactice, părinţii, dar şi elevii mai mari care reuşesc deja să capaciteze ce e cu acest for, de cele mai multe ori incompetent sau toxic, prin deciziile şi criteriile după care acestea se iau. Nu am nimic cu oamenii care compun aceste inspectorate: şi la noi, cu câteva excepţii care confirmă proverbul “Nu există pădure fără uscături”, sunt oameni integri, profesori cu experienţă, oameni de caracter, dar care trebuie să ia mereu poziţia “ghiocel” în faţa conducerii, lucru care nu le face deloc cinste. Dacă se va decide cândva desfiinţarea acestor inspectorate, lucru destul de probabil în viitorul nu foarte îndepărtat, cei care activează în cadrul acestor inspectorate nu vor rămâne fără joburi, nu asta este problema pentru că se subînţelege faptul că, dacă ajungi într-un inspectorat, eşti, înainte de toate, cadru didactic.

Acum, mai mult ca oricând, descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară, nu doar pentru a da putere scolilor să ia decizii, să adapteze orice hotărâre propriilor şi adevăratelor nevoi din şcoli şi licee, ci pentru a-l face eficient, modern, în pas cu timpurile pe care le trăim dar mai ales capabil să anticipeze ceea ce elevii de azi vor avea de înfruntat mâine. Pentru a lăsa directorii de şcoli care şi ei la rândul lor dau examene tocmai pentru a fi îndreptăţiţi prin lege să devină factori de răspundere şi decizie, să hotărască şi să conducă aşa cum trebuie, şi nu să dea cu raportatul şi cu subsemnatul prin birourile inspectoratului despre cum ar trebui sau în funcție de ceea ce se vede de după perdelele inspectoratului și nu ceea ce este de fapt, la fața locului.

Revenind la profesorii noştri, nu cei care au trecut titularizarea cu bine și pe care îi felicităm – mai puţin de jumătate din total – ci la cei care, fără să-i judec, pentru că nu ştiu exact ce s-a întâmplat cu fie care în parte de a fost imposibilă obţinerea unei note de trecere: e timpul ca atât ei, cât şi elevii – prin dascăli şi cu ajutorul lor, fireşte – să se întoarcă la adevărata “carte”, la studiul şi la orele de curs altfel concepute, la citit, la muncă asiduă. Să schimbe ceva în acest învăţământ, să se revolte atunci când constată că sunt nedreptăţiţi, să ridice glasul, să se facă auziţi. Este nevoie ca învăţământul românesc să fie nu doar regîndit şi restructurat, ci refăcut, bucată cu bucată, reclădit, pentru a reuşi să devină eficient, mai simplu, mai blând acolo unde trebuie şi mai sever în locurile în care acum domnesc indolenţa şi nepăsarea.

Aceste lucruri nu le va face niciun ministru vremelnic, pentru că vedem bine că miniştrii se schimbă precum ne schimbăm noi ciorapii, nici un inspector agăţat, temporar, în vreo funcţie de secretar de stat, pentru că ştim bine că nu o va face din 1001 motive, şi nici armata de inspectori-şef, de inspectori, cadre didactice şi toţi cei care activează în aceste instituţii numite inspectorate şcolare. Nu am auzit, de ani, nicio iniţiativă adevărată, niciun glas care să se ridice deasupra celor care ţin capul plecat, spre propăşirea mizeriei politice şi a dezastrului care rezidă în procesul de învăţământ. Toate acestea în timp ce avem licee în care nu s-a luat BAC ul de ani de zile, şcolile profesionale au devenit muzee, avem profesori care iau nota doi la cel mai important examen, elevi aflaţi în buza analfabetismului funcţional şi o grămadă de lipsuri.

De cealaltă parte a baricadei, profesorii de elită sau foarte buni care s-au săturat să tremure în faţa steagului de partid şi să îşi facă meseria la comandă, elevii buni şi foarte buni, olimpicii, elevii noştri de zece, s-au săturat cu toţii de decizii comuniste dar mai ales de lipsa implicării în schimbare, cu tot ceea ce presupune acest lucru în școală, atitudini care nu fac decât să ducă învăţământul de râpă în timp ce adevăratele decizii care ar schimba şcoala, de la acoperişul ei găurit şi până la menirea pe care o are, uite că nu le ia nimeni, niciodată indiferent cine semnează condica la putere.

Alte articole

One Thought to “Instituțional, Stalin nu a murit”

  1. Tăunu

    Învăţământul românesc nu are nevoie să fie regândit, refăcut, etc, problema este cu totul alta. Ce să facă elevul român cu achiziţiile şcolare, majoritatea vor culege căpşuni în Spania, vor săpa şanţuri în Germania, vor spăla pe cur bătrânii altora în Italia etc. ? Duhul otrăvit al “rivoluţiei” române a distrus industria şi întreaga economie. Tânărul român, excepţie copii de bogătani, nu are asigurat niciun viitor în ţară !

Leave a Comment