Există viață și după coronavirus

Daniel Mureşan

Florența, primăvara anului 1348. Ca să scape de epidemia de ciumă, trei băieți și șapte fete se refugiază la o vilă din apropierea orașului și petrec zece zile de distracții și dezmăț. Comic sau nu, era un fel de izolare din acele vremuri. Oricum, frumoasă izolare! Poate ați recunoscut că este vorba despre celebrul roman Decameronul. Giovanni Boccacio, autorul romanului, zugrăvește cum nu se poate mai bine atmosfera din acea vreme din nordul Italiei: Ce alta aș mai putea să spun decât că urgia cerului în parte poate și cruzimea semenilor noștri a fost atât de mare și atât de cumplită, încât de la începutul lui martie și până în iulie – fie din pricina puterii cu care ciuma secera, fie din pricină că mulți dintre bolnavi erau slujiți ca vai de lume sau de frică părăsiți de cei sănătoși – peste o sută de mii de făpturi omenești s-au prăpădit între zidurile Florenței. O, câte case minunate, câte palate înălțătoare și câte așezări domnești, care mai înainte vreme roiau de slujitori, de cavaleri și doamne, rămas-au pustiite până cea din urmă slugă! Câte neamuri strălucite, câte moșteniri nemăsurate, câte faimoase avuții nu s-au văzut rămase fără moștenitori? Și câți oameni de treabă, câte femei frumoase și câți tineri chipeși… n-au dejunat de dimineață cu ai lor, cu prieteni sau tovarăși, pentru ca în aceași seară să ajungă a cina cu morții lor pe ceea lume.

De-a lungul secolelor, molimele au reprezentat o constantă tragică, cu durereoase urmări demografice și sociale. Ciuma din secolul XIV a ucis o treime din populația vechiului continent, adică vreo 26 de milioane de oameni; în Atena antică, ciuma a omorât o treime din populație, în frunte cu conducătorul său, Pericle. Exemplele pot continua, deci nimic nou sub soare.

Desigur, ceea ce se întâmplă zilele acestea e diferit de exemplele de mai sus. Acum românii se sperie de coronavirus, la fel ca de sărăcie sau pierderea locurilor de muncă. Înainte de 1989 era o frică de ce va urma, de aceea toată lumea avea debaralele pline. E greu să ne stăpânim frica, fiindcă nu mai credem aproape în nimic. Biserica este cum este, de conducători nu mai are rost să vorbim. Paradoxul e că libertatea prost înțeleasă a ajuns mai periculoasă decât terorismul. Primejdia apropie, chiar dacă trebuie să rămânem la doi metri distanţă. Şi nu numai pentru noi este important să respectăm nişte reguli stricte, ci şi pentru siguranţa prietenilor noştri.

Am să vă spun o istorioară interesantă: spaniolii i-au acuzat pe evrei de vrăjitorie în timpul unei pandemii de ciumă, pentru că urmaşii înţeleptului Solomon nu se îmbolnăveau. Dar la ei era o rugăciune a spălării mâinilor înainte de ruperea pâinii. Adică o dezinfectare. Astfel, spălatul mâinilor devenea regulă sacră. Nu ar fi rău ca și azi avem o astfel de rugăciune. Căci această viață este de unică folosință!

Alte articole

Leave a Comment