Ce mică-i vacanța mare!

Mai știm, oare, cu adevărat să…  plecăm în vacanță? Mai știm să ne alegem cu o perioadă, care este oricum foarte scurtă, atât noi, cei mari cât și cei mici, din care să rămânem cu ceva cu adevărat folositor trupului și spiritului nostru? Vacanţele devin, odată cu trecerea anilor, mai mult motive de stres decât de relaxare. Nu ştii încotro ai putea merge astfel încât să nu-ţi execuți mișelește veniturile pentru următoarea jumătate de an, unde găseşti condiţii mai bune dar nu atât de scumpe ca acolo unde ai garanţia că sunt bune. Cu toate acestea, plecând relaxat, indiferent unde alegi să pleci şi reuşind să laşi la plecare toată povara grijilor şi nemulţumirilor profesionale, sociale sau cele din familie, o vacanţă va fi, indiferent de vârstă, cel mai frumos şi bun prilej să simţi că meriţi şi altceva decât munca, grijile şi lipsurile, de care te loveşti zilnic.

Un copil care nu lasă deoparte o vreme orice dispozitiv , fie telefon fie tabletă ori laptop alegând ca și în vacanțe să fie prizonierul lumilor virtuale, un copil care nu aleargă desculţ, nu adună fructele din copac sau unul care nu vine seara acasă murdar din cap până în picioare, care nu mănâncă măcar o dată, uitând să se spele pe mâini, nu va putea spune mai târziu, când va putea şti cum să răscolească prin amintiri ,că a avut o copilărie fericită. Îmi amintesc cu atâta emoţie, cum mâncam pita cu unsoare şi ceapă răzuită, şi închideam ochii de plăcere, în timp ce mestecam. Nimic nu era mai bun, nimic nu avea gustul acela de poveste. Mă urcam în pruni, luam toţi merii la rând şi priveam de sus toată frumuseţea aceea din jurul meu. Aveam mure şi coacăze în grădina bunicilor şi mereu plecam cu regretul că nu prindeam strugurii, regret dublat, desigur, de începerea unui nou an şcolar şi tristeţea aferentă acestei realități. Multe din cele trăite de noi atunci sigur, nu mai sunt posibile astăzi, şi da, tare trist sună asta!

Totuşi, dacă şi noi, iar cu ajutorul nostru și copiii, am renunţa măcar câteva ore pe zi la toate gadgeturile, tehnologiile şi “modernismele” de astăzi, ne-am putea reaminti cât e de benefic şi de frumos să alergi desculţ, să înalți un zmeu, să construiești o cazemată sau o colibă, să faci lucruri simple, cu puțin efort și o uriașă plăcere, indiferent ce vârstă ai, un să ridici un castel de nisip sau să mergi la pescuit cu un băț și o bucată de sfoară. Să vezi și să simți sub tălpi o câmpie, un deal sau o pădure, să admiri un orizont care vibrează în culorile apusului, pe viu și nu doar în fotografiile de pe Facebook. Le putem oferi copiilor, pentru că ei suferă poate cel mai tare fără să știe de ce, o alternativă, putem să-i atragem în lumea reală şi să facem tot ce putem ca ei să poată şimţi gustul şi bucuria vacanţei, darr pe viu.

Chiar dacă suntem adepţii unui program organizat, a mânuţelor mereu curate, a studiului obligatoriu, poate că ar fi o idee bună să lăsăm mica lor dezorganizare să-şi manifeste spiritul rebel. Să zâmbim dacă dorm până la prânz, și să le explicăm că ceea ce e scris în manualul de religie, cum că somnul de dimineață este un păcat ori joaca cu mingea o gravă abatere de la “normele creștine”, că aceste lucruri se numesc, simplu, tâmpenii, și nicio minte alienată nu poate decreta pe lumea asta că ceea ce face un copil fericit poate fi un păcat. O vacanţă nu va fi cu adevărat vacanţă dacă ea va fi mereu agăţată de acelaşi fir înșelător al conexiunii la internet. Este nevoie şi de aşa ceva şi este mai mult decât cert că nici noi, nici ei, nu mai putem renunţa uşor.

Duceţi copiii acolo unde aveţi posibilitatea, la bunici, verișori, prieteni de familie. O tabără poate fi iarăşi o alegere inspirată, decât cei patru pereţi de acasă, cu ochii în tabletă. Lăsaţi-i să doarmă la prieteni, să mănânce împreună, să stea atât cât doresc atâta timp cât în jurul lor sunt jocuri adevărate și nu virtuale, râsete și nu tăcerea aceea bolnăvicioasă care s eîntâmplă atunci când toți copiii sunt pierduți în telefoanele sau tabletele lor. Iar dacă toate acestea se vor întâmpla dincolo de tehnologia de zi cu zi, „hoţul” iscusit al tuturor bucuriilor trăite aievea, atunci nu doar că ai noştri mai mari sau mai mici copii, vor simţi prin toţi porii ce înseamnă cu adevărat vacanţa, dar mai târziu vor reuşi, ca adulţi, să-şi facă şi să ofere copiilor lor, vacanţe adevărate.

O vacanţă, ca şi viaţa toată, este, din păcate, pe zile. Noi alegem cum să le trăim, iar de multe ori, acest gen de alegeri nu trebuie făcute exclusiv ținând cont de bani. Cu bani puțini dar cu idei sănătoase, spirit liber și voință, poți face din orice loc, indiferent cât de neînsemnat ar fi, o destinație de vacanță de care să îți amintești cu drag tot restul vieții.

Alte articole

One Thought to “Ce mică-i vacanța mare!”

  1. Anonim

    Felicitari pentru articol! Minunata incursiune in copilaria de altadata!

Leave a Comment