Antrenaţi de mici să ajungă la facultate

Doar patru la sută din elevii din mediul rural ajung la facultate, în timp ce în urban se ajunge la un procent de 44 la sută. Concluziile aparţin actualului ministru al Educaţiei. Pentru a remedia această inechitate, Pricopie spune că va crește cuantumul și numărul burselor sociale pentru a încuraja elevii defavorizați să ajungă în facultăți. Şi cum aleşii ne-au obişnuit deja cu exemplele de bune practici, nici oficialul din Educaţie nu se lasă mai prejos. “În SUA, spre exemplu, sunt 20 de milioane de studenți, cinci milioane dintre ei au burse sociale”, a exemplificat ministrul. Însă acesta nu se opreşte aici. Deşi în urmă cu aproximativ o săptămâna a anunţat că va propune ca grădiniţa să fie obligatorie de la cinci ani, zilele trecute a făcut noi precizări. Are în vedere coborârea vârstei de la care grădinița va deveni obligatorie, până la trei ani. “Se întâmplă deja în multe țări din UE. O vom face gradual, în 6-8-10 ani”, a anunțat ministrul Educației. Şi nu întârzie mult cu motivarea acestei propuneri. Acesta susţine că dacă copilul ajunge direct în clasa pregătitoare, iar diferențele față de alți copii vor fi mari, va fi frustrat şi astfel apare o frână psihologică. În schimb, dacă sunt duși de mici în grădinițe, și socializează, au șanse mari să se descurce mai bine. “Apoi, copiii învață mult unii de la alții”, a motivat ministrul intenția. Procentul elevilor români care nu termină zece clase a ajuns la 18,5 la sută. Aşa că soluţia ministrului pare una foarte simplă. “Ca să îi ajuți să supraviețuiască trebuie să îl antrenezi din vreme”, susţine Pricopie. Dar condiţiile în care sunt “antrenaţi” cât de mult vor conta? Că sunt şi în ziua de astăzi grădiniţe sau şcoli fără apă curentă ori fără grupuri sanitare? Că părinţii scot bani grei din buzunar pentru manuale, culegeri şi chiar pentru mobilier şcolar? Sunt doar câteva situaţii trecute, anual, cu vederea. Iar până la a ajunge la facultate, de la grădiniţa, copilul are de parcurs câţiva ani buni de studiu. Însă dacă s-a ajuns în situaţia de a nu mai fi decontaţi banii de naveta cu lunile, atunci unde este sprijinul, cu toate că acest ajutor financiar este prevăzut prin lege. Cum poate fi vorba de burse sociale pentru studenţi, mai multe şi mai mari, dacă elevii nu sunt sprjiniţi pe parcursul anilor de gimnaziu sau de liceu? Iar toate anunţurile acestea făcute din vârful buzelor nu sunt altceva decât praf în ochii, ca multe altele.

În ceea ce priveşte obligativitatea grădiniţei de la trei ani, cel mai probabil, va împărţi părinţii în două tabere. Unii vor susţine ideea, convinşi că în situaţia în care ambii părinţi trebuie să muncească, iar bunicii sunt departe, este mult mai bine pentru copii să meargă la grădiniţă, unde pot fi supravegheaţi, educaţi şi învăţaţi prin joc, decât să stea cu vreo bonă plătită de două ori mai mult decât ar costa cantina la grădiniţă. Pe de altă parte, alţii îşi vor contura impresia că statul prin această măsură vrea să fure pur şi simplu părinţilor dreptul de a-şi educa copiii, considerând că este un abuz, mai rău decât în comunism, când încă puteai să-ţi educi copilul acasă, până la vârsta începerii şcolii.
Cu toate acestea,  având în vedere  căderea liberă în care se află învăţământul românesc de stat, probabil nu le-ar folosi la nimic copiilor să meargă obligatoriu la grădiniţă. La o simplă privire în jur, realistă şi obiectivă, se poate observa că ajung la facultate copiii care au părinţi cu studii superioare sau, mai rar, copiii ai căror părinţi fac tot ce pot pentru a-i motiva, a-i încuraja şi nu în ultimul rând a-i ajuta. De altfel, absolvenţii de liceu cu bacalaureat fiind tot mai puţini, iar locurile în universităţi tot mai multe, criteriile de admitere sunt din ce în ce mai relaxate. Probabil, scopul real este acela de a produce cetăţeni-model, care fac tot ce li se spune şi nu cer altceva decât pâine şi circ.

Alte articole

2 Thoughts to “Antrenaţi de mici să ajungă la facultate”

  1. Anonim

    Articolul e bun, are logica interioara necesara.Autoarea e convinsa ca are dreptate si, din punctul ei de vedere, asa e bine. Problema insa e si mai nuantata.Un lucru, aparent, minor:are probleme cu folosirea virgulelor.E pacat.

  2. Anonim

    Si mata pui cam multe anonimule !

Leave a Comment