Primăria Zalău a primit prima ofertă pentru autobuze electrice

Primăria Zalău va achiziționa, în viitorul apropiat, primele autobuze electrice ce vor deservi călătorii în transportul urban din municipiu. Potrivit reprezentanților municipalității, este vorba despre o ofertă ce vine din partea unui producător din Turcia, Anadolu Automobil, aceasta fiind de altfel singura ofertă pusă la dispoziția municipiului Zalău în procedura ce s-a încheiat în 25 aprilie. 

Reprezentanții Primăriei Zalău au răspuns solicitării Magazin Sălăjean cu privire la această ofertă: “Pentru achiziția celor 20 de autobuze urbane cu propulsie electrică și podea total coborâtă, sistem de e-ticketing și sisteme conexe, stații de încărcare cu energie electrică  a autobuzelor electrice, s-a depus o singură ofertă, de către asocierea Anadolu Automobil Rom – AIC Trukcs Radcom. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost 25 aprilie 2019.

Oferta fiind în evaluare, contractul încă nu a fost atribuit. În acest contract este prevăzută achiziția a 10 autobuze urbane electrice – gama de 10 metri, a 10 autobuze urbane electrice – gama de 12 metri și a unui sistem de monitorizare a flotei pentru 65 de autobuze, a 45 de sonde litrometrice, a unui sistem de e-ticketing pentru 65 de autobuze. Din ofertă mai fac parte 10 automate de vanzari bilete, șase stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă.     

Valoarea  estimată (fără TVA) a acestui contract este de 58.121.885 de lei (aproximativ 12,7 milioane de euro n. red.)”. Nu se știe, deocamdată, dacă firma Anadolu va fi în final cea care va furniza autobuzele și celelalte elemente prevăzute în ofertă, societății Transurbis însă, fiind singura, este foarte posibil ca zălăuanii să cicrcule în scurt timp cu aceste autobuze turcești noi și nepoluante.

Notă: fotografiile din articol au caracter orientativ

3 Thoughts to “Primăria Zalău a primit prima ofertă pentru autobuze electrice”

  1. Anonim

    Vrem si troleibuze pe anumite linii principale! Sper sa nu fie abandonat acel proiect, sunt nepoluante si nu necesita incarcare.

    1. Anonim

      Se pare că e vorba de autobuze Sor fabricate în Cehia. Firma turcească e doar distribuitor.

  2. Anonim

    ciuntule dute dracului cu turcii tai ,gunoaiele dracului va bateti joc de municipiul asta timpit care v-a votat cumpara si tu ceva de calitate ia model de la Cluj daca vrei ceva bun

Leave a Comment