Noi reguli de creditare la “Prima casă”

Programul “Prima casă” continuă şi în 2019, conform proiectului de hotarâre, aflat încă în dezbatere, publicat de Ministerul Finanţelor Publice. Creditele garantate de stat se vor acorda şi în acest an, dar programul va reveni, cel mai probabil, la scopul său iniţial, cel social.
Până la oferirea informaţiilor oficiale, există câteva lucruri care ne-au fost dezvăluite. Doar cei cu venituri de 3.000 de lei lunar şi mai tineri de 35 de ani vor putea solicita finanţare, la care se adăugă noul plafon pentru gradul de îndatorare, de 45% din venituri pentru prima locuinţă.
În aceste condiţii, un tânăr cu venituri de 3.000 de lei lunar care vrea să cumpere o locuinţă trebuie să aibă, în primul rând, banii pentru avansul de 5% din preţul casei, la care se adaugă comisioanele de gestiune, comisionul de garantare de 0,45% pe an, calculat ori la 40%, ori la 50% din sold, în funcţie de vechimea pe care o are imobilul, plus taxele notariale, care sunt uneori suportate de bancă.
Fondul alocat pentru anul 2019 este de două miliarde de lei, la fel ca în anul anterior, însemnând o finanţare pentru aproximativ 17.000 de credite. “Având în vedere strategia programului “Prima casă”, se propune ca pentru anul 2019 să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2.000 milioane de lei”, se menţionează în documentul Finanţelor.
De la lanasrea programului, în anul 2009, şi până la finele anului 2018, au fost acordate 264.578 de garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 3,40 miliarde de lei.

Alte articole

Leave a Comment