Deşi le-au crescut salariile, sălăjenii câştigă sub media pe ţară

Peste 51.000 de sălăjeni aveau un loc de muncă la finele lunii octombrie, potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, cu doar 35 de persoane mai mult decât în luna precedentă, dar cu 2.573 mai multe decât cu un an în urmă. Din totalul angajaţilor din judeţ, 55,2 la sută lucrează în servicii, 41,6 la sută, în industrie şi construcții, iar 3,2 la sută, în agricultură, silvicultură şi pescuit.
În ceea priveşte câştigul salarial mediu nominal brut pe total județ, în a zecea lună a anului acesta a fost de 4.130 de lei/persoană, mai mic cu 8,9 procente decât câştigul salarial mediu nominal brut pe economie, dar în creştere cu 5,7 la sută decât în luna precedentă. Câştiguri salariale medii nominale brute peste media județului au realizat salariații din servicii (4.156 lei/persoană) şi cei din industrie şi construcţii (4.143 lei/persoană), iar sub medie, lucrătorii din agricultură, silvicultură şi pescuit (3.351 lei/persoană).

Potrivit sursei citate, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.504 lei/persoană, mai mic cu 7,9 la sută față de media pe economie, dar cu 5,6 la sută peste cel din luna anterioară. O creştere de 22,1 la sută a fost înregistrată şi în raport cu octombrie 2017. Pe principalele ramuri câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.525 lei/persoană în industrie şi construcţii şi 2.509 lei/persoană în servicii (peste media judeţului) şi 2.074 lei/persoană în agricultură, silvicultură şi pescuit (sub media înregistrată pe total județ).
Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu nominal net pe total județ şi indicele prețurilor de consum pe total țară, în luna octombrie 2018 a fost de 105,1 la sută față de luna precedentă, de 117,1 la sută comparativ cu luna octombrie 2017.

Leave a Comment