Detectoarele de gaz trebuie instalate și pe casa scării, nu doar în apartamente

Detectoarele automate de gaze naturale trebuie montate, după cum stabilește legislația în vigoare, în încăperile în care există pericolul acumulărilor de gaze naturale. Potrivit unor lămuriri aduse recent de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), aceste detectoare ar trebui instalate la bloc inclusiv pe casa scărilor, susține avocatnet.ro.

În contextul în care, în luna iunie 2018, legislația din domeniu a suferit o serie de modificări, recent, ANRE a publicat pe propriul website o serie de informații legate de montarea detectoarelor automate de gaze. Astfel, conform acestora, detectoarele automate de gaze naturale trebuie instalate în toate camerele în care pot apărea scăpări de gaze naturale, inclusiv pe casa scărilor blocurilor.

Legislația privind proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale stabilește că în anumite încăperi în care se montează aparate ce utilizează combustibili gazoși (centrale termice, aragazuri etc.) trebuie instalate detectoare de gaze naturale.

Mai exact, detectoarele de gaze naturale care acționează automat, prin electroventil, asupra robinetului de închidere trebuie instalate în camerele dotate cu geamuri care au “o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcție specială (securizat, tip Thermopan etc.)„.

Totodată, aceste detectoare automate de gaze naturale trebuie montate și în încăperile în care există risc de intoxicări, incendii sau explozii cauzate de scăpările accidentale de gaze naturale acumulate. Astfel, potrivit informării ANRE, “pentru siguranța în alimentarea cu gaze naturale, se impune montarea detectoarelor automate de gaze naturale și pe casa scării pentru a putea fi detectate scăpările accidentale de gaze naturale”.

Normele tehnice privind realizarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale stabilesc că electroventilele ce acționează automat robineții de închidere trebuie amplasați, în funcție de fiecare caz în parte, înaintea fiecărui contor, pe fiecare ramificație importantă, pe fiecare conductă care alimentează grupuri de arzătoare montate la aparate, mese de lucru, laboratoare etc. sau la baza fiecărei coloane.

În cazul în care plasarea robinetelor de la baza coloanelor nu se poate face în condiții de siguranță și estetică corespunzătoare, este admisă montarea unui singur robinet pentru un grup de coloane care alimentează maximum 24 de puncte de consum.

Detectoarele automate de gaze naturale și electroventilele corespunzătoare pot fi instalate numai de către firme autorizate de ANRE, iar instalațiile vor fi verificate la intervale de cel mult doi ani. Revizia tehnică a instalațiilor de gaze naturale se face la cel mult zece ani.

Alte articole

Leave a Comment