“Țara lui Împreună” i-a fermecat pe cei mici, la spectacolul organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor

Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău a organizat marți, 25 septembrie, un eveniment cu caracter istoric dedicate celor mici. Este vorba despre evenimentul-spectacol “Țara lui Împreună” un spectacol în regia lui Chris Nedeea,  un spectacol pe înțelesul copiilor, bogat  în metafore şi simboluri, cu trimiteri la înfăptuirea Marii Uniri. Textul original, scris de Ovidiu Pecican, cu numeroase motive şi elemente întâlnite adesea în baladele populare şi istorice, au ilustrat povestea a trei tinere fecioare: Silvana Transilvana, Oltiţa Munteniţa şi Moldovioara Vioara – reprezentări metaforice ale celor trei Principate românești. Ele sunt fiicele lui Românaş și sunt răpite de trei mari împăraţi, dar salvate, în cele din urmă, de alţi trei feciori voinici şi neînfricaţi. “Țara lui Împreună nu a fost doar un mijloc de a sărbători Centenarul Unirii, ci și un instrument prin intermediul căruia cei mici au intrat în contact cu trecutul lor istoric, descoperindu-l într-o formă dinamică, plină de umor și de candoare, în care virtuțile de frumusețe și de curaj ale poporului român sunt puse în valoare”, au spus reprezentanții Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău.

 

 

Alte articole

Leave a Comment