Case gătite de sărbătoare, coptul colacilor și corinda: Crăciun de poveste în Sălaj

Pregătirea casei pentru Crăciun implica, în satele sălăjene, un adevărat ritual, ce începe cu tăierea porcului, în ajun, fiind evitate zilele de post. Fiecare localitate își avea bărbații pricepuți în sacrificarea animalelor, care erau solicitați de tot satul. Urma pregătirea casei, prepararea bucatelor de sărbătoare și a nelipsiților colaci; acesta era momentul în care gospodinele își dovedeau talentul și priceperea. “În săptămâna Crăciunului, femeile pregăteau casele pregăteau casele de sărbătoare: femeile, cu tot frigul care bântuie, scot toate afară din casă ca să văruiască, să ungă pe jos, să spele ferestrele, vasele şi toate obiectele din casă, să scuture hainele de praf” iar „cu o zi sau două înainte de Crăciun, femeile pregăteau bucatele de sărbători: pregătesc mâncarea pentru sfintele sărbători, zicând că-i păcat să lucrezi în sărbători. Femeile fac colaci, covrigi pentru copii şi colacul feciorilor care-i mai mare ca o pâine şi-i frumos împletit cu mai multe rânduri de aluat”, scrie Ioan Toşa în “Crăciunul în lumea satului românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea”.

Colaci, coci, cocuți și alte coptături

Aluatul care se cocea în mod curent în satele ardeleneşti în urmă cu un secol şi jumătate era mălaiul, făcut din făină de mălai frâmântat cu apă şi sare. În schimb, susţine etnologul Camelia Burghele, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, de Crăciun, aluaturile făcute în gospodării erau mult mai rafinate şi mai pretenţioase, de la colaci, coci, cocuţi, împletituri ori pupeze, la tot felul de alte coptături de calitate: “Femeile coceau mult în această perioadă, astfel încât cuptoarele de pâine erau foarte solicitate. Coptul în ajunul Crăciunului era unul dintre prilejurile pentru întâlnirea mai multor vecine la un singur cuptor. Se cocea mult şi pentru că în perioada sărbătorilor de iarnă femeile nu mai umblau să coacă pâine. Şi colaci se coceau mulţi, pentru că trebuiau să ajungă şi pentru consumul din casă, dar şi pentru colindători. De cele mai multe ori se făceau colaci diferiţi, mai mari pentru ceata feciorilor şi mai mici pentru copii. În familiile unde erau fete de măritat se făceau colaci pentru feciori”.

Şi casele erau gătite de sărbătoare, cu şterguri aşezate după icoanele ori blidele de pe pereţi, cu ţoluri de lână şi feţele de perne cele bune. “Iniţiată tot de femeile din familie, pregătirea estetică a camerelor din casă cu ocazia marilor sărbători era un bun prilej pentru etalarea îndemânării fetelor, cele care se puteau mândri în faţa celor care intrau în casă cu această ocazie cu priceperea, îndemânarea şi acurateţea cu care stăpâneau îndeletnicirile feminine casnice, mai ales ţesutul şi cusutul”, subliniază Camelia Burghele.

Bucuria Crăciunului: colindatul la toate casele

Colinda era dusă din casă în casă de către cete formate exclusiv din feciori trecuţi de 16 ani, organizaţi, de regulă, dinaintea Crăciunului; dacă erau două cete, una îi reunea pe feciorii care şi-au făcut armata şi o alta, ce nu se bucura de atât de mult prestigiu, din cei mai tineri, ce nu fuseseră încă recrutaţi. Potrivit etnologului sălăjean, flăcăii tocmeau un hegheduş sau mai mulţi, care îi însoţea. Cetele erau conduse fie de un tizeş sau chizeş (deseori ales pentru tot anul), fie de gazda de corinz, fie de un răvăşer sau de cel mai mare la corindă şi mergeau acasă la fete, mai ales la cele de măritat, să le colinde. “Momentul era unul extrem de important pentru stabilirea raporturilor între fete şi feciori, dar mai ales pentru pregătirea premaritală a fetelor, dat fiind faptul că în acest context, al colindei cetei de feciori de Crăciun, fetele mai tinere erau băgate în danţ. Ele puteau apoi participa, cu drepturi depline, la danţurile de Crăciun, la vergel, la danţurile de duminica sau la habe”, explică cercetătorul ştiinţific.

În noaptea de Ajun, după slujba de la biserică, începeau colindatul. Feciorii se adunau în faţa bisericii şi stabileau traseul. “Colindatul în perioada sărbătorilor de iarnă este specific tuturor comunităților sălăjene. În zona noastră nu este atestat termenul de „ceată”, iar colindătorilor – flăcăii satului – li se spunea rând de corindători sau bandă de colindători sau pur și simplu colindătorii satului. Inițial nu colindau decât feciorii, iar fetele erau cele care stăteau acasă în seara de Ajun și așteptau colinda feciorilor. Pentru că într-o mare măsură colindatul era apanajul feciorilor, conferindu-le acestora, astfel, un mare ascendent din punct de vedere social (ei fiind cei care luau decizii, conduceau colinda, mergeau din casă în casă), mentalitatea tradițională a conferit fetelor, prin compensare, un activism magico-ritualic care să contrabalanseze activismul social al feciorilor. Astfel, în postul Crăciunului, fetele erau cele care organizau habe (șezători) de tors și țesut, unde își căutau de ursit prin practicarea unor ritualuri magico-divinatorii specifice, cu gândul la un posibil măritiș în anul următor”, mai spune reputatul etnolog Camelia Burghele.

 

Foto © prof. Mirel Matyas

Alte articole

Leave a Comment