Studiul de fezabilitate pentru parcarea semiîngropată și a spațiului de agrement din zona Spitalului Județean, finalizat

Serviciile de proiectare a parcării și spațiului de agrement din zona Spitalului Județean de Urgență Zalău contractate în prima parte a lunii septembrie a.c. și constând în realizarea documentației tehnice aferentă lucrărilor de amenajare a acestei investiții promovate de Consiliul Județean Sălaj au încheiat prima etapă, respectiv realizarea studiului de fezabilitate.
Astfel, conform studiului de fezabilitate, principalii indicatori tehnico – economici care vor fi supuși dezbaterii și votului consilierilor județeni în viitoarea ședință ordinară a Consiliului județean și pe baza cărora se va desfășura următoarea etapă a realizării documentației tehnice aferente investiției (respectiv obținerea autorizației de construire și Proiectul Tehnic), se referă la o suprafață totală a terenului investiției de peste 3260 mp, din care peste 1900 mp suprafața destinată parcării, 81 de locuri de parcare amenajate, (cu 11 mai mult decât cele estimate și incluzându-le pe cele destinate persoanelor cu dizabilități și cele pentru mama și copilul) rampa de acces, drum etc. O altă suprafață a terenului destinat investiției se referă la amenajările exterioare urbanistice și se întinde pe mai bine de 954 mp. Aceasta cuprinde un spațiu verde și ambiental (echipat cu bănci, coșuri de gunoi, pergola din lemn etc.) și de agrement echipat cu echipamente pentru fitness incluzându-le și pe cele destinate persoanelor cu dizabilități : ex. ansamblu de scară orizontală, șpaliere, bare paralele, echipament fitness combinat bicicletă și bancă abdomene pentru antrenamente tip cardio, presă pentru picioare, echipamente pentru întărirea tricepșilor, pieptului și mușchilor umerilor, adaptate persoanelor cu dizabilități etc.
Celelalte lucrări de bază ale investiției se referă la dotarea amplasamentului cu sistem de supraveghere video dar și la devierea și/sau protejarea rețelelor subterane și supraterane de utilități, existente pe amplasament. De asemenea, se are în vedere și reglementarea și monitorizarea accesului în parcare, aceasta fiind destinată pacienților Spitalului județean și aparținătorilor acestora, într-un sistem cu plată, cu primele 200 de minute gratuite (peste 3 ore), o propunere care să încadreze astfel, într-o medie, timpul necesar/pacient în raport cu serviciile Spitalului județean de care acesta are nevoie, dar și fluidizarea parcării și a unui acces cât mai facil al acesteia.
Calendarul investiției se referă în continuare la derularea celei de-a doua etape de realizare a documentației tehnice – obținerea autorizației de construire și Proiectul Tehnic, pe baza indicatorilor tehnico-economici rezultați în urma realizării studiului de fezabilitate și amintiți mai sus, care vor fi supuși votului Consiliului județean în viitoarea ședință ordinară a acestuia, la începutul anului 2020 putând demara procedura de achiziție pentru desemnarea constructorului.
Durata preconizată pentru realizarea investiței este de 12 luni, valoarea acesteia, conform studiului de fezabilitate, depășind 7.642.000 lei, asigurarea finanțării acesteia de la bugetul județului reprezentând un angajament ferm al Președintelui Consiliului județean dl. Tiberiu Marc, acesta afirmând: “fără nicio îndoială, investiția e obligatorie pentru ceea ce înseamnă optimizarea accesului pacienților și aparținătorilor acestora la o infrastructură de suport atunci când sunt nevoiți să apeleze la serviciile Spitalului județean. Să nu uităm că, unitatea spitalicească a fost construită acum peste 30 de ani, la acea dată estimându-se un anumit grad necesar de acoperire cu infrastructura suport, respectiv locuri de parcare. Noi încercăm să ne adaptăm cât mai rapid realităților și să avansăm cât mai rapid cu putință cu acest proiect al noii parcări și al spațiului verde și de agrement– atât din punct de vedere tehnic cât și financiar. Dacă vom menține același ritm ca până acum, finalul anului viitor ar putea coincide cu finalul investiției. Până atunci, avansăm în direcția angajamentelor afirmate și ne-ar bucura și propuneri ale viitorilor beneficiari ai investiției cu privire la reglementarea și monitorizarea accesului în parcare, pornind de la ceea ce noi luăm în discuție la acest moment – un sistem cu plată, cu primele 200 de minute gratuite.”
M. S.

7 Thoughts to “Studiul de fezabilitate pentru parcarea semiîngropată și a spațiului de agrement din zona Spitalului Județean, finalizat”

  1. soso

    vedeti parcare subterana gratuita la rasnov…poate fi un exemplu

  2. Anonim

    Alt proiect “furat” de la vechea administratie ,alt studiu ,alti bani aiurea…

  3. Anonim

    Mai repede ZALĂU arata jalnic

  4. Anonim

    Doamne ajuta de mult timp trebuie, faceti lucruri de calitate nu ca birourile din oras,,lucru țigănesc,,

  5. Anonim

    OrAsul arata de parca a fost bombardat…….

  6. Anonim

    Parcarea ar trebui facuta complet in subteran si deasupra doar spatiu verde!

  7. Anonim

    Ba da un investitor privat face un bloc de 10 etaje cu 80 de apartamente cu atatia bani …..

Leave a Comment