Primăria Zalău pune “tunurile” pe țânțari

Primăria Municipiului Zalău, prin SC Coral SRL va efectua, începând de mâine, în perioada 7 – 15 iulie, tratamente de dezinsecție pe domeniul privat (scări de bloc) și domeniul public și privat (gospodării individuale) de pe raza municipiului Zalău. Pentru eficiență, acțiunea va fi desfășurată în intervalul orar 5-8 și 19-23, iar  în funcție de condițiile meteorologice perioada de efectuare a tratamentelor poate fi prelungită. Produsele folosite pentru acțiunea de dezinsecție sunt avizate de Ministerul Sănătații. Acțiunea va fi efectuată cu trei tipuri de aparate: “Atomizoare”, destinate blocurilor (casa scării, unități de învățământ și alte instituții), “Puls” – dispozitive ce vor fi utilizate în spațiile deschise (parcuri, alei, străzi, curți blocuri etc) și “Citizen”, – “tunuri” speciale care vor pulveriza insecticidul în curțile gospodăriilor direct din autospecialele ce vor circula cu viteză mică, pe marginea drumurilor și străzilor, la o distanță de 25-30 de metri. Este recomandat ca persoanele cardiace și cu probleme respiratorii să ia măsuri pentru a nu intra în raza de acțiune a utilajelor care dispersează substanța activă la orele menționate, fiind recomandat ferm ca în timpul dezinsecției și cel puțin o oră de la finalizarea ei, acestea să rămână în case și să închidă ferestrele.

Leave a Comment