Evaluarea funcționarilor publici pentru 2018 se va face în primul trimestru din 2019

Performanțele profesionale ale funcționarilor publici din țara noastră trebuie evaluate anual, potrivit legislației în vigoare, perioada în care se face evaluarea fiind stabilită în luna ianuarie a anului următor perioadei evaluate. Totuși, în 2019, după cum prevede un proiect de act normativ ce ar putea fi adoptat în curând de Guvern, acest termen va fi extins până la sfârșitul lunii martie.

Modificările privind evaluarea profesională a funcționarilor publici se regăsesc în Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Documentul a fost lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor și are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptare din partea Executivului și de publicare în Monitorul Oficial.

Una dintre măsurile prezente în această inițiativă legislativă vizează evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici. Mai exact, propunerea legislativă prevede prelungirea perioadei în care se face evaluarea acestora pentru anul 2018.

Astfel, conform documentului, evaluarea “performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru anul 2018 se realizează în perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 martie 2019”. În prezent, legislația stabilește că perioada în care se face evaluarea funcționarilor publici este 1 – 31 ianuarie din anul următor perioadei evaluate. Așadar, perioada în care se va putea face evaluarea funcționarilor publici se va prelungi cu două luni.

După cum stipulează Hotărârea nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, perioada evaluată “este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea”.

Deoarece stabilirea criteriilor de evaluare a funcționarilor prin hotărâri de Guvern a fost declarată neconstituțională în 2017, Executivul a inițiat, iar parlamentarii au aprobat recent un proiect de lege care va stabili inclusiv modul în care se face evaluarea individuală a funcționarilor publici. În prezent, proiectul de lege se află în atenția șefului statului pentru aprobare.

Alte articole

Leave a Comment