Două noi posturi de director ce vor fi obținute fără concurs i-au scos din sărite pe consilierii opoziției

Ședința ordinară de Consiliu Județean s-a desfășurat, vineri, sub aceeași notă tensionată deja obișnuită, cauzată de adoptarea unui proiect de hotărâre pe care opoziția îl considera inutil și nejustificat. Este vorba despre Hotărârea prin care sunt înființate două noi posturi de director cabinet posturi aflate în subordinea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean (CJ), Szilágyi Róbert și Sergiu Panie. Prin votul consilierilor PSD și UDMR, cei doi vicepreședinți vor avea în subordinea lor, în viitorul apropiat, doi directori de cabinet, pe modelul deja existent în cazul funcțiilor importante din județ. Pentru că noua lege administrativă le permite acest lux.

Consilierii opoziției s-au arătat foarte indignați pentru faptul că, deși noul Cod Administrativ dă posibilitatea conducerii CJ să înființeze aceste posturi pe care opoziția le-a numit “sinecuri” , totuși nu se ține cont de faptul că acestea sunt inutile și consumă ban public degeaba, după cum susțin consilierii opoziției.

“Sigur că noua lege vă dă dreptul. Dar dacă cei de la București sunt proști, trebuie să fim și noi ca ei? Pentru ce înființați aceste două posturi? Nu vă gândiți că este în joc imaginea instituției noastre? Haideți să cerem o modificare la această ordonanță, ca să aibă și liderii de grup din Consiliul Județean dreptul la un cabinet și la un director de cabinet, nu-i așa? Ne vom opune în Parlament, însă dacă în acest moment există un oprobiu public pe această ordonanță, vi-l asumați dumneavoastră?”, l-a întrebat Adrian Margin, consilier PNL, pe vicepreședintele Szilágyi Róbert.

“Vă cer, domnule președinte, să vă gândiți serios la acest proiect, eventual să îl retrageți ori să îl modificați. Gândiți-vă la imaginea pe care ne-o facem în fața oamenilor”, a spus Adrian Margin.

În răspuns, președintele Tiberiu Marc a spus: „Noi am apreciat că în loc de două posturi, cât ne dă dreptul legea, să propunem doar câte un post pentru aceste funcții. Nu contează că vor fi funcții de director sau simpli consilieri.  Nivelul de salarizare este același și va fi undeva în jurul sumei de 3.000 de lei brut.”

Vicepreședintele Szilágyi Róbert a anunțat că pentru aceste posturi nu va fi organizat un concurs, pentru că “legea nu obligă”. În răspuns, consilierul Adrian Margin i-a replicat acestuia spunând că legea nu obligă, de asemenea, nici să nu organizezi un concurs pentru ocuparea acestor două noi posturi, așa cum ar fi normal, dând șanse egale tuturor care vor acest post să îl poată obține prin concurs.  Prin urmare, cele două funcții care își vor găsi în curând loc în  organigrama Consiliului Județean nu vor fi ocupate prin concurs, ci prin numire directă.

“Deci aveți oamenii pregătiți deja, am înțeles”, a conchis consilierul județean PNL.

Consilierii PNL nu au avut însă, ca de obicei, nicio șansă cu voturile împotrivă, din cauza majorității PSD UDMR, lucru care face de fiecare dată ca procedura votului proiectelor aflate pe ordinea de zi să fie o simplă formalitate, fără nicio șansă pentru opoziție, atunci când există și argumente contra, și fără șansă pentru comunitate, în general, așa cum ar fi normal având în vedere faptul că în județul Sălaj nu trăiesc exclusiv simpatizanți PSD UDMR. Hotărârea a fost adoptată cu voturile pentru date de PSD UDMR, împotrivă – cele ale consilierilor PNL și o singură abținere, aplaudată de consilierii PNL, a unui consilier județean UNPR.

Într-un comunicat remis presei vineri, PNL Sălaj a criticat dur acest proiect și maniera în care acesta a fost argumentat în cadrul ședinței de Consiliu județean de vineri. În comunicat se arată:

“PSD și UDMR Sălaj își bat joc de banul public prin inventarea de sinecuri politice. Majoritatea PSD – UDMR de la conducerea Consiliului Județean Sălaj își bate joc de banul public prin înființarea a două sinecuri pentru clienți politici. Astfel, în pofida argumentelor prezentate de Adrian Margin, liderul consilierilor PNL Sălaj, majoritatea toxică PSD-UDMR a decis înființarea a două posturi de directori de cabinet pentru cei doi vicepreședinți. Grosso modo, cele două funcții vor consuma peste 1,2 miliarde lei vechi pe an, din banii sălăjenilor. Deși consilierii liberali au arătat că această risipă bugetară este neoportună și imorală, UDMR-iștii și PSD-iștii au decis (în ședințe de vineri, 19 iulie) să continue mutilarea bugetului județean doar pentru satisfacerea clientelei de partid. Singurul lor argument a fost că, prin noul Cod Administrativ, trecut abuziv și fără o consultare reală prin Ordonanță de Urgență, incompetentul Guvern Dăncilă le permite acest lucru. Din 2020, odată ce sălăjenii vor scăpa de sub spectrul ciumei roșii, considerăm că se impune o reorganizare structurală a organigramei Consiliului Județean, precum și o revizuire a priorităților în privința cheltuirii banului public”.

 

 

Alte articole

7 Thoughts to “Două noi posturi de director ce vor fi obținute fără concurs i-au scos din sărite pe consilierii opoziției”

  1. Anonim

    SECURISTII TOT SECURISTI

  2. Anonim

    no si !
    peste o luna o sa faca reduceri de posturi

  3. Anonim

    De unde unde știți ca din 2020 veniti voi la putere bah arogantule penelist ?
    Ești sigur ca salajul va vota cum vreți voi ??
    Mă faceti sa rad, politicieni de ocazie

    1. Vasile

      Salajul va vota i.potriva acestor conducatori abuzivi! Nu cum vrea PNL, USR, PUNR sau PSD. Nesimtirea nu are gen sau apartenenta politica iar oamenii trebuie sa sanctioneze astfel de mostre de nesintire indiferent din oartea carui partid politic vin! Voi vota apasat, cu doua maini, impotriva PSD. Este clar ca ne a ajuns cutitul la os.

  4. Anonim

    Acesti doi vicepresedinti, aroganta si tupeul intruchipate! Zero merite, zero activitate, doua nulitati! Se cred eterni. Lasa ca daca Dumnezeu nu va bate, ceea ce sigur se intampla, va lovim noi la vot, anul viitor. S a ajuns prea departe! Gunoaileor, nu vi-i rusine?!

  5. Paul

    Uite cine borbeste..Margin ..Dom Margin ,cu sefii de cabinet a lui BODE si BUDA platiti tot din banii publicii…si care au fost angajati tot fara concurs ce spuneti?uitativa prima data in gradina proprie daca sunteti barbai.

  6. Tudor Petru

    Acest PSDist ,face ce vrea ,asa la angajat si pe bercean pe functie de sef serviciu la paza ,ce cunostea berceadespre serviciul de paza,avea cazier cum l-a angajat,mai mult este la fel ca la Dragnea ,angajat dar nu la munca ,se si lauda cat salariu are si isi vede de brutarie si magazine si de crucea rosie a ficasii.Apropo cei de la DNA si DIICOT,nu se sesizeaza ca a fost angajat si nu a lucrat si ca fica lui baga fel de fel de materiale ,alimente primite pentru ajutor la magazinele lui mami.Nu o intreaba nimeni ce face cu ce primeste de la delegatii straine ?.Alo TREZITI -VA O DATA ,INSTITUTII STATALE.Acolo este mafie mare in familia bercean,mark ,cine ii lucreaza la casa lui mark.

Leave a Comment