15.000 de lei din bugetul judeţului pentru un concurs de ciclism

Nu mai puţin de 15.000 de lei au fost alocaţi de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj, din bugetul judeţului,  pentru organizarea concursului de ciclism Michelin Velotur Sălaj. Suma a fost cuprinsă într-un proiect de hotătâre aflat pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de CJ Sălaj, desfăşurată în cursul acestei săptămâni. Potrivit proiectului, concursul de ciclism se va desfăşura la Castrul Roman de la ”Porolissum” – punctul start-finish. Din suma precizată se va asigura premierea primilor cinci sportivi sălăjeni. ”Fondul de premiere pus la dispoziţie din bugetul propriu al judeţului Sălaj este în cuantum de 15.000 de lei, sumele ce revin pe categorii de vârstă sau sex fiind stabilite în funcţie de sportivii care vor participa efectiv la concurs. Sumele nealocate pe motivul lipsei sportivilor pe categorie vor fi returnate autorităţii în bugetul judeţului”, se arată în proiect. De precizat este faptul că, în luna mai a anului trecut a fost organizată o a treia ediţie a acestui concurs naţional de ciclism de şosea Road Frand Tour Sălaj Velo ”Porolissum” care a avut ca punct de start-finish Castrul Roman de la ”Porolissum” şi s-a desfăşurat pe drumurile judeţene din Sălaj. În acelaşi context, împreună cu Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova, în toamna anului 2017,  s-a organizat în premieră o etapă a Cupei Naţionale Ciclocros, în incinta aceleaşi locaţii. Având în vedere succesul pe care l-au înregistrat concursurile din ultimii ani, la nivelul de comunitate ciclistă din România şi nu numai, Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova, organizatorul celui mai mare eveniment sportiv de ciclism pe etape din România, a adresat CJ Sălaj propunerea de a organiza, în parteneriat, un nou concurs de ciclism – care a devenit un item permanent în Calendarul Naţional al Federaţiei Române de Ciclism, la ceea ce se conturează a fi locaţia cea mai frumoasă şi încărcată de istorie – Castrul Roman de la ”Porolissum”. Evenimentul de anul acesta este denumit Road Grand Tour Michelin Velotur Sălaj 2019.  Concursul de ciclism pe şosea, care urmează să se desfăşoare în Sălaj,  va dura două zile şi va fi cuprinde două probe. Prima probă ”contra-timp individual 18 km” va avea loc pe centura Zalăului, cu trafic restricţionat total circulaţiei autovehiculelor, prin parcurgerea dus-întors o singură dată a distanţei de 16,8 km, cu start şi cronometrare individuală a sportivilor din 30 în 30 de secunde. Cea de a doua, ”probă de fond 65-120 km” va cuprinde o tură scurtă de 65 de km sau una lungă de 120 km, startul şi finishul fiind Castrul Roman ”Porolissum”.

Alte articole

2 Thoughts to “15.000 de lei din bugetul judeţului pentru un concurs de ciclism”

  1. Anonim

    spalare de bani. sa se sezizeze DNA si SRI

  2. Cristian

    Daca e asa cum se spune in articol ca toti acesti bani se duc in premii atunci e foarte ok. La ce efort supraomenesc (si-mi masor bine cuvintele) presupune acest sport sunt meritati toti banii. Nici macar nu-s multi sa fim seriosi. In fotbal, handbal si volei sporturi “care se joaca” se baga infinit mai multi bani si din pacate fara succes pe plan international. La ciclism mai avem 2-3 baieti care mai castiga sau sunt acolo in primii 10 : Edi Grosu, Serghei Tvetcov sau mai ales Vlad Dascalu care la mountain bike este deja o legenda in devenire in Spania.

Leave a Comment