Campania electorală, interzisă pentru preoți

Potrivit directivelor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care a avut loc săptămâna trecută, preoţii sunt obligaţi să păstreze neutralitatea în acest an electoral, iar opţiunile lor politice să fie exprimate doar prin votul personal secret. În acest sens, a fost editat și publicat chiar și un ghid (îndrumar sinodal) privind conduita în acest an electoral, decizia fiind luată în perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative şi prezidenţiale. Această decizie nu este ceva nou, BOR menținând de fapt hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate…

Mai mult...

Dinu Iancu Sălăjanu, în linie dreaptă pentru o nouă candidatură la Consiliul Județean Sălaj

Conducerea Organizației de Sălaj a Partidului Național Liberal a organizat azi o conferință de presă în care a anunțat principalele direcții politice pentru acest an. Prezent la conferință, liderul PNL Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a anunțat că își dorește continuarea drumului politic, candidatura pentru un nou mandat în administrația județului și continuarea dezvoltării sustenabile a Sălajului. La eveniment au fost prezenți și candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Zalău, Claudiu Bîrsan, dar și liberalul Gheorghe Bancea. Dinu Iancu Sălăjanu a reamintit la începutul conferinței de presă rolul esențial…

Mai mult...

PNL și PPE o susțin pe Ursula von derLeyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, iar Manifestul Congresului PPE a solicitat admiterea deplină a României în Spațiul Schengen

Delegații Partidului Național Liberal, împreună cu ceilalți delegați prezenți la Congresul Partidului Popular European de la București au votat-o joi pe Ursula von derLeyen drept candidată a PPE pentru președinția Comisiei Europene. În același timp, în segmentul dedicat discursurilor șefilor de stat și de guvern de centru-dreapta, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de încredere în valorile europene, făcând apel la mobilizare în favoarea proiectului european. „Valorile europene conduc la un nivel de trai ridicat pentru oameni. Trebuie să implicăm cetățenii și să îi inspirăm să facă parte…

Mai mult...

Susținere pentru valorile europene și Schengen pentru România: Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu lideri europeni și s-a adresat Congresului PPE

Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o serie de întâlniri bilaterale cu lideri europeni de anvergură și a vorbit în deschiderea Congresului Partidului Popular European, care se desfășoară pe 6 și 7 martie 2024 la București. Liderul liberal Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a discutat despre strategia popularilor europeni pentru victoria în alegerile europene din luna iunie. În contextul războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina, cei doi lideri politici au accentuat nevoia de a promova valori europene precum…

Mai mult...

Dinu Iancu Sălăjanu: „Organizarea Congresului PPE demonstrează că suntem puternici în Europa”

Partidul Național Liberal (PNL) găzduiește, în perioada 6 – 7 martie, la București, congresul Partidului Popular European (PPE). Congresul PPE este cel mai important eveniment politic al Europei înainte de alegerile europarlamentare. “Îi felicit pe colegii din conducerea PNL, care au făcut din capitala României capitala Europei, cel puțin pentru câteva zile. Organizarea Congresului PPE la București demonstrează că suntem puternici în Europa. Iar în perspectiva alegerilor europarlamentare, trebuie să conștientizăm că aceste instituții nu reprezintă un construct abstract, ci pot fi o realitate imediată. Zeci de mii de sălăjeni…

Mai mult...

Ciucă, înaintea alegerilor europarlamentare: Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României

„Mă bucur foarte mult că am primit această decizie, ca Partidul Popular European să desfăşoare în următoarele trei zile congresul popularilor europeni aici în Bucureşti. Este un semn de recunoaştere a importanţei pe care Partidul Naţional Liberal o reprezintă în interiorul familiei popularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene. Şi în acelaşi timp este un semn de recunoaştere a relevanţei pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritatea, unitatea şi măsurile, deciziile care vor fi luate pentru viitorul Europei.” „Ceea ce este cel mai…

Mai mult...

Partidul REPER Sălaj invită partidele din opoziție la constituirea unei coaliții pentru Primăria Zalău

Azi, partidul REPER Sălaj prin deputatul Alin Prunean împreună cu copreședinții filialei județene Adriana Pop și Radu Marian, a lansat oficial invitația către toate partidele din opoziție cu excepția celor extremiste, inclusiv către colegii liberali care nu se mai regăsesc demult în noul PNL captiv, să i se alăture pentru constituirea unei coaliții în jurul unui candidat comun la Primăria Zalău. „Zalăul și Sălajul au nevoie de o resetare și de calibrare a politicului la nevoile și așteptările locuitorilor”, afirmă cei trei reprezentanți REPER în scrisoarea adresată președințiilor celorlalte partide…

Mai mult...

Claudiu Bîrsan, candidatul PNL pentru Primăria Zalău

Organizația municipală a Partidului Național Liberal a validat astăzi, 1 februarie, candidatura lui Claudiu Bîrsan pentru funcția de primar al municipiului Zalău, la alegerile locale ce se vor desfășura anul acesta. Decizia vine în urma unei analize interne și a mai multor sondaje de opinie realizate la nivelul reședinței de județ. În vârstă de 47 de ani, Cristian-Claudiu Bîrsan este de profesie jurist, căsătorit, tată a trei copii, având o vastă experiență, fiind pe rând consilier local (în patru mandate consecutive), președinte al Casei de Asigurări Sălaj, subprefect, viceprimar al…

Mai mult...

PNL nu susține impozitarea progresivă a pensiilor private

• Partidul Național Liberal este un promotor al sistemului de pensii private și nu va sprijini niciodată vreo modificare legislativă prin care acesta să fie suprimat. • PNL a promovat și a susținut întotdeauna necesitatea pilonului 2 și dreptul românilor la o pensie care să le asigure un trai decent. Vom continua să fim garanți ai acestui principiu. • Ambiguitatea din Codul Fiscal prin care pensiile private sunt asimilate pensiilor de serviciu și riscă să fie impozitate cu cote de 15% și 20% (față de 10% cât sunt în prezent)…

Mai mult...

„Legea 2 Mai” adoptată de Senat

Traficanții de droguri de mare risc vor primi doar sentințe cu executare, potrivit unui proiect de lege inițiat de parlamentarii PNL, care a primit votul favorabil al Senatului. Posibilitatea ca acești infractori să primească pedepse mai blânde – de condamnare cu suspendare – va fi eliminată. De asemenea, pedepsele pentru anumite operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv au fost crescute de la 2-7 ani la 3-10 ani de închisoare: ”Este un proiect important pentru societatea românească, pentru securitatea și siguranța tinerilor din ziua de azi. Este o lege…

Mai mult...

Legea pensiilor adoptată de Parlament

PNL și-a ținut promisiunea de a susține și prin vot în Parlament creșterea pensiilor românilor. Salut votul pozitiv dat în plenul Camerei Deputaților – cu contribuția parlamentarilor PNL. Traseul acestui act normativ s-a derulat în procedură de urgență, pentru ca pensiile mărite să ajungă la oameni cât mai repede posibil. Ca liberali, vrem ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viață de muncă. Întotdeauna am susținut că orice majorare trebuie să se realizeze în perfectă aliniere cu bugetul consolidat al statului, aceasta fiind…

Mai mult...

VIDEO: Probleme de infrastructură semnalate de Horațiu Cosma, fost secretar de stat la Transporturi

Conducerea USR Sălaj a organizat astăzi o conferință de presă în care a punctat mai multe probleme concrete, majoritatea vizând deficiențe în procesul administrativ, în cel de infrastructură, dar și în învățământ. Potrivit USR Sălaj, este aberant ca de burse de merit să beneficieze și elevi cu medii de doi sau trei, iar la capitolul autostrăzi, unele șantiere sunt avansate, iar altele stau blocate. Cele mai bune exemple au venit de la Horațiu Cosma, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Mai mult...

Noua lege a pensiilor: Pensii mai mari, mai multă echitate

Prin noua lege a pensiilor, facem un pas semnificativ în direcția corectitudinii și a echității. În urma recalculării pensiilor aflate în plată, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari și cu siguranță nicio pensie nu va scădea. Anul viitor, pensiile vor crește în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflației și, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi. PNL este partidul care a majorat pensiile cu peste 40% în trei ani, în timpul guvernărilor liberale. Am dus punctul de pensie…

Mai mult...