Inconștiență și neatenție: un mort și șapte răniți în accidentul de lângă Șimleu

Accidentul ce a avut loc pe DN1H, între Șimleu și Pericei, marți la ora 17.30, are un bilanț sumbru. Un decedat – pasagerul de pe locul din dreapta față al autoturismului, patru adulți (între care ambii șoferi implicați în accident) și trei copii răniți, aflați în prezent la spital pentru evaluare medicală și tratament. La fața locului au intervenit echipaje de Poliție din Șimleu și Zalău, Pompierii cu un echipaj de descarcerare, precum și cinci ambulanțe. La ora 18.10  fost activat planul roșu de intervenție, iar aplicarea lui s-a încheiat…

Mai mult...

DSVSA Sălaj: controale drastice în plin sezon de sacrificare a porcilor și comercializării cărnii

Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj a organizat, marți, 28 noiembrie, o conferință de presă în care au fost prezentate principalele măsuri pregătite de instituție în acest sezon, controalele ce vor fi efectuate, tematicile acestor verificări precum și date de interes privind târgurile de animale din județ, laboratoarele sanitar-veterinare și alte informații ce țin de domeniul de activitate al instituției. Târgurile de animale din județ Restricțiile privind transportul și comercializarea porcilor, odată cu stoparea alertei de pestă porcină, au fost ridicate începând din 20 noiembrie, potrivit directorului…

Mai mult...

Fostul parlamentar Mirel Taloş, la primul volum de proză

Fostul deputat sălăjean Mirel Taloş, în prezent vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, semnează primul său volum de proză – „Colecţionarul de nuduri”. Volumul debutează ca o poveste de dragoste, evoluează într-un „thriller” şi se încheie cu o meditaţie, avându-l ca protagonist pe Paul Manet. „Cartea e o colecţie de „nuduri” sufleteşti, de secvenţe în care personajele ne apar, dezbrăcate de aparenţe, ca monologuri interioare. Aceste monologuri acompaniază secvenţe ale cărţii narate de protagonist. Naraţiunea lui e singura care nu e pusă între ghilimele, restul monologurilor interioare fiind puse în ramă…

Mai mult...

Elevii zălăuani au participat la cursurile de educație financiară susținute de Fundația Dreptul la Educație

Fundația Dreptul la Educație a adus în premieră cursuri de educație financiară elevilor din Zalău.  În perioada 14 – 22 noiembrie, aproximativ 200 de elevi de clasele IX- XI de la Colegiul Național „Silvania” din Zalău au participat la cursurile de educație financiară susținute de trainerii Fundației Dreptul la Educație. Metodologia de învăţare folosită de Fundație în cadrul cursurilor predate se numește Edutainment – se bazează pe interacţiune, promovând un mediu motivant pentru tineri -, iar conținutul cursurilor este adaptat vârstei lor. Scopul modulelor este însușirea de către elevi a…

Mai mult...

HC Zalău se pregăteşte alături de lotul naţional de tineret

Handbal Club Zalău efectuează, începând de marţi, un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, un loc în care formaţia antrenată de Gheorghe Tadici îşi desfăşoară de mulţi ani atât cantonamentele de vară, cât şi cele de iarnă. La începutul acestei săptămâni s-a reunit şi lotul naţional de tineret al României, unde a fost numit selecţioner Gheorghe Tadici. Iniţial, „tricolorele” mici urmau să se pregătească la Izvorani, dar selecţionerul a solicitat ca stagiul să se dispute la Cheile Grădiştei. „O să solicit să facem pregătirea la Cheile Grădiştei şi cu lotul…

Mai mult...

Principalele artere rutiere din Zalău vor fi blocate trei zile

Primăria municipiului Zalău a remis presei un comunicat privind restricțiile de circulație ce vor fi operate în municipiu, cu ocazia evenimentelor prilejuite de Ziua Națională a României. Astfel, municipalitatea a dispus restricționarea circulației pe o singură bandă de mers în vederea deplasării  participanților și a tehnicii militare, atât pe durata repetițiilor din data de 29 noiembrie 2017 (9:15-12:30), cât și în cadrul paradei militare din data de 1 Decembrie 2017 (12:00-14:30), pe toate sectoarele de drum public destinate deplasării efectivelor. Blocarea circulației în  data de 29 noiembrie 2017, între orele…

Mai mult...

APEL DE SELECȚIE – M7/6B – Dezvoltarea satelor

Asociația GAL Valea Someşului anunţă prelungirea sesiunii pentru Măsura M7/6B – Dezvoltarea satelor, măsură deschisă în perioada 20.09.2017 – 31.10.2017, prelungită inițial  până în data de 30.11.2017, pana la data de 15.12.2017.  Data prelungirii apelului de selecție: 28.11.2017 Măsura M7/6B – Dezvoltarea satelor Beneficiari eligibili: Entități publice: autorităţi publice locale şi asociaţiile acestora (ADI-uri) Autorităţi publice locale – Comunele şi Oraşul Somcuta din teritoriul GAL Fonduri disponibile: 1.000.000 Euro Suma maxima  nerambursabilă care poate fi acordată pentru un proiect: 50.000 euro/proiect Data limită de primire a proiectelor: 15.12.2017 Locul unde…

Mai mult...

Surpriză la votul parlamentarilor pe proiectul de lege împotriva lenei

Votul pe proiectul de lege „Refuzi un loc de muncă, nu mai primesti ajutor social!„, un subiect amplu dezbătut de cititori în urma articolului publicat de Magazin Sălăjean zilele trecute, a fost unul cu…  surprize, luni, în Senatul României. În timp ce aleșii PNL au votat „pentru”, parlamentarii PSD, ALDE și USR au dat un vot de respingere a acestui proiect, deși este vorba de un proiect care ne privește, până la urmă, pe toți, iar respingerea lui ne-ar putea afecta deopotrivă prin continuarea „stimulării” lenei și indolenței de care…

Mai mult...

Noi activități în cadrul proiectelor Erasmus + de la Liceul „Octavian Goga” din Jibou

Liceul jibouan a intrat în al doilea an de implementare a celor două proiecte începute în anul 2016, cu două noi activități desfășurate în această perioadă. Astfel, între 16 și 21 octombrie 2017, la Școala „Agrupamento de Escolas do Forte da Casa” din Portugalia a avut loc a doua activitate transnaţională de predare/ formare/ învăţare din cadrul proiectului Erasmus + „Creative, Active, Responsible Students in the Digital World” de parteneriat strategic între şcoli, proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Elevii selectaţi pentru această mobilitate au fost: Fazecas Miruna,…

Mai mult...

Programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, implementat şi în Sălaj

Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat vineri, la Palatul Victoria, programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, în prezenţa mai multor nume importante din sportul românesc, precum Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Georgeta Andrunache şi Andreea Răducan. „Sportul creează modele, România are nevoie de modele. Avem obligaţia, împreună, să dăm încredere campionilor de mâine”, a precizat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca. Programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate” îşi propune creşterea gradului de participare activă a copiilor din şcoli, licee şi universităţi la activităţile sportive. Un alt obiectiv…

Mai mult...

Polițiștii de la Rutieră ne spun cum să conducem în condiții meteo nefavorabile

La sfârșit de toamnă și început de iarnă șoferii întâmpină cele mai multe probleme în trafic. Carosabilul este mai mereu umed și alunecos, iar vizibilitatea este redusă. Poliţia sălăjeană vine cu unele recomandări. Astfel, dacă întâmpinați porțiuni unde partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe…

Mai mult...

Vitezomanii în atenția polițiștilor rutieri sălăjeni

Polițiștii rutieri au desfășurat duminică, 26 noiembrie, la nivel județean, o acțiune în scopul prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză. În acest context au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale de peste 21.000 de lei şi au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere. Poliţiştii sălăjeni reamintesc conducătorilor auto că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.

Mai mult...

Cinci accidente în doar 24 de ore pe drumurile Sălajului

Polițiștii rutieri sălăjeni efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care, pe drumurile publice din județ s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, cinci accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a unei persoane și rănirea ușoară a altor cinci. Astfel, luni, 27 noiembrie, la ora 13.40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre la faptul că în localitatea Aghireș a avut loc un accident de circulație. Din primele cercetări s-a constatat faptul că un bărbat de 41 de ani, din Zalău,…

Mai mult...