Este oficial: Fotbal Club Zalău şi Volei Club Zalău rămân fără susținere financiară din partea Primăriei

Cum era de așteptat, din cauză că nu şi-au îndeplinit obiectivele stabilite la începutul sezonului competiţional 2015 – 2016, Fotbal Club Zalău şi Volei Club Zalău nu vor mai beneficia în sezonul viitor de susţinere financiară din partea Primăriei Zalău. Mai mult de atât, potrivit contractelor de finanțare încheiate cu municipaliatea, ambele cluburi sunt obligate să restituie suma de 33.675 de lei, inclusiv majorări și penalități, calculate până în data de 31 iulie, precum și suma de 7.300 de lei, inclusiv majorări, calculate până în aceeași dată, cu titlu de…

Mai mult...

Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul” din Zalău va avea o bază sportivă nouă

Consilierii locali zălăuani au aprobat în ședința de Consiliu local desfășurată la Primăria municipiului, un proiect de hotărâre prin care Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” din Zalău va beneficia de reamenajarea completă a terenului de sport, mai precis, montarea unui teren sintetic nou, înlocuirea gardului împrejmuitor, care va fi unul special destinat unui astfel de obiectiv, o instalație nocturnă nouă și economică și amenajrea spațiului din imediata vecinătate pentru ca acest teren să fie pus în valoare atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Societatea care va asigura această…

Mai mult...

Consilierii nu au nimic împotriva creșterilor salariale din cadrul Consiliului Județean

Consilierii județeni au votat, vineri, în ședința ordinară, proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul din aparatul de specialitate a Consiliului Județean Sălaj și din cadrul unor instituții publice din subordinea acestuia. Așa cum preciza președintele Cosiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc, într-o conferință de presă care a avut loc în urmă cu câteva zile, Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu va aduce măriri substanțiale în ceea ce privește salarizarea angajaților Consiliului Județean. În schimb, Legea va uniformiza salariile celor care îndeplinesc aceeași funcție…

Mai mult...

Foame de bani la bugetul național: angajaţii care au contracte de muncă part-time vor plăti asigurări la nivelul salariului minim

   Guvernul a stabilit noi măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord. Executivul precizează şi categoriile de angajaţi exceptaţi de la această regulă. Concret, este vorba despre elevi sau studenţi cu vârsta până în 26 de ani, ucenici în vârstă de până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi care, prin lege, au posibilitatea să lucreze mai puţin…

Mai mult...

Incendiu în Șimleu provocat de neatenția unui gospodar

Secţia de pompieri Şimleu Silvanei a fost solicitată să intervină joi, la ora 16, la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situată pe strada 1 Decembrie 1918, din localitate. Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea necorespunzătoare a focului proprietarul arzând nişte resturi vegetale pe timp de vânt. O scânteie purtată de vânt a declanşat incendiul la o anexă şi s-a extins cu repeziciune la o altă anexă vecină. Au ars 50 metri pătrați acoperiş din prima anexă şi circa 40 metri pătrați din acoperişul celei de a doua,…

Mai mult...

O nouă înșelătorie pe WhatsApp! Hoții trimit mesaje utilizatorilor aplicației

Serviciul de mesagerie WhatsApp percepea o taxă anuală de 0,99 dolari utilizatorilor, însă hoții au găsit o nouă metodă de înșelătorie, prin care să câștige bani. Mai exact, aceștia trimit un e-mail sau un mesaj pe WhatsApp prin care îi anunță pe utilizatori că termenul până la care vor putea folosi aplicația gratuit este aproape să expire, iar pentru a folosi în continuare serviciul trebuie să plătească. Taxa de 0,99 dolari percepută de WhatsApp a fost eliminată în 2016, când Facebook a preluat serviciul de mesagerie, într-o tranzacție de 19…

Mai mult...

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de Guvern în ședința de joi. Actul normativ stabilește condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist și reprezintă un pas important în promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități. Potrivit hotărârii, asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau…

Mai mult...

Intrarea în vigoare a Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice se amână cu încă cinci luni

Aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanțe adoptată joi de Guvern. Decizia a fost luată de Executiv având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum și punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacității administrative a instanțelor chemate să aplice procedurile insolvenței persoanelor fizice. De asemenea, în adresa CSM…

Mai mult...

Continuă lucrările de renovare și restaurare la Biserica reformată din centrul Zalăului

Lucrările de renovare desfășurate la Biserica reformată situată în centrul municipiului Zalău continuă, după ce procesul de restaurare al bisericii a început acum aproape doi ani, cu renovările interioare și cu cele exterioare, recondiționarea mobilierului, a feroneriei, înlocuirea jgheaburilor și lucrări la acoperiș, demarate anul trecut. În acest an s-au împlinit 111 ani de la oficierea primei slujbe – biserica fiind terminată în anul 1906. După mai multe procese de renovare desfăşurate de-a lungul timpului, cea mai veche clădire cu zid de piatră din Zalău primeşte în acest an şi…

Mai mult...

Zvonoteca

# Supărare în rândul unor angajați ai Consiliului Județean, după cele anunțate de președinte, în privința salariilor. În timp ce o parte din angajați a sperat că salariile vor crește substanțial, iar visurile au fost spulberate de un procent nu tocmai senzațional, o altă parte a angajaților se va trezi cu salariile micșorate. Este vorba despre cei care lucrau pe proiecte europene și care nu vor mai primi bani pentru această muncă. Întrebările care se pun sunt vor mai munci acești oameni sau, mai precis, vor mai fi obligați să…

Mai mult...