După mai bine de doi ani, Dosarul femeilor îmbolnăvite de meningită în spitalul din Zalău a ajuns pe masa judecătorilor

După mai bine de un an de la începerea urmăririi penale faţă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în cazul celor şase femei îmbolnăvite de meningită, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus, zilele trecute, trimiterea în judecată a unităţii medicale pentru săvârşirea a patru infracţiuni de vătămare corporală din culpă. Doar patru din cele şase femei, supuse la operaţii de cezariană în mai 2012, au făcut plângeri la Poliţie, iar în octombrie 2013 a început urmărirea penală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă…

Mai mult...

Ziua şi cătuşele: ne dispar căpuşele!

Nu e zi să nu asistăm, tot mai puţin loviţi de uimire, la o arestare grandioasă. La o prăbuşire cu răsunet, a unei „personalităţi”. Deschizi ziarul, televizorul sau internetul şi iţi apare în fiecare zi o mutră smerită de  ministru, preşedinte de consiliu judeţean, şef de poliţie, judecător, baron, patron, gherțoi sau altă specie, care îşi priveşte trist, mâinile încătuşate. În timp ce infracţionalitatea de drept comun scade şi devine din ce în ce mai măruntă, comparativ cu tunurile ăstora, de milioane de euro care ne lasă cu gurile căscate, camerele aresturilor…

Mai mult...

“Mediatizarea defectuoasă” dă peste cap activitatea inspectorilor de muncă

Luminiţa Nemeş, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj a precizat vineri, 23 ianuarie, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural că în urma unor mediatizări defectuoase, inspectorii instituţiei întâmpină dificultăţi pe teren. Mai exact, agenţii economici refuză să se supună controlului realizat de inspectorii de muncă, argumentând că au citit în presă că ITM s-a desfiinţat, conform unei hotărâri de Guvern. Aceasta din urmă prevede desfiinţarea şi comasarea a două instituţii, respectiv ITM şi Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială şi se află doar în formă de…

Mai mult...

În Sălaj, Planul de acţiuni pe 2014, realizat în proporţie de 97 la sută

Situaţia centralizatoare privind realizarea în Sălaj a obiectivelor incluse în programul de guvenare pentru anul 2014 a fost prezentată vineri, 23 ianuarie, de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ionel Ciunt, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural. Aceasta arată faptul că serviciile publice deconcentrate au propus pentru 2014 un număr de 155 acţiuni. Dintre acestea, 151 au fost realizate integral reprezentând 97,4 la sută din total, trei acţiuni au fost realizate parţial – 1,9 la sută şi o acţiune a rămas nerealizată. Acţiunile realizate parţial au grad de implementare între 60 şi…

Mai mult...

Metoda “Accidentul” a făcut noi victime în Zalău

  Deşi au fost trase numeroase semnale de alarmă cu privire la metoda de înşelăciune numită “Accidentul”, în Zalău continuă să apară noi victime. Ultimele astfel de cazuri au fost înregistrate miercuri, 21 ianuarie, când două zălăuance au fost stoarse de bani prin această metodă. Sumele plătite se ridică la aproximativ 18.100 de lei, potrivit repezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Victimele au fost apelate pe postul fix de telefon, “interlocutorul” pretinzând că este avocatul fiului persoanei apelate, şi a relatat faptul că acesta a lovit doi copii, pe…

Mai mult...

Anexă gospodărească distrusă de flăcări în Jac

Un incendiu a izbucnit joi, 22 ianuarie, la anexa unei gospodării din localitatea Jac. Potrivit infomaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului a intervenit un echipaj al Secţiei de pompieri Jibou în jurul orei 12,30. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost utilizarea necorespunzătoare a focului în spaţii închise, arzând aproape în întregime anexa, precum şi produsele depozitate acolo.

Mai mult...

Un sălăjean a accidentat mortal o femeie în Cluj

Un conducător auto din Sălaj a provocat în seara zilei de joi, 22 ianuarie, un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane, la intrare în Cluj -Napoca. Potrivit poliţiştilot clujeni, evenimentul rutier s-a petrecut pe Dealul Feleacului, în zona unei treceri de pietoni. O femeie a fost accidentată mortal de un autoturism marca Opel înmatriculat în Sălaj, care circula dinspre Turda spre Cluj – Napoca. Şoferul susţine că femeia i-a apărut brusc în faţă şi nu a mai apucat să o evite. ”Aveam 50 de kilometri/oră şi mi-a sărit…

Mai mult...

Zvonotecă

# Nu că ne-ar interesa, dar ca să nu murim proşti, am vrea să ştim şi noi cât li se oferă muncitorilor de la stadion, aşa, la “negru”, pentru faptul că le spală maşinile celor mai mari şefi de prin zonă cam de fiecare dată când li se năzare acestora? Mari şi la propriu şi la figurat. Chiar nu vrem să fim răutăcioşi, dar, totuşi, apa consumată şi salariile slugilor le plătim noi, fraierii care contribuim la bugetul local. Chiar nu se găsesc 20 de lei într-un fund de buzunar…

Mai mult...

Popas duhovnicesc: Dincolo de mirajul câștigului material (Luca 19,1-10)

Zaheu este unul dintre personajele cunoscute ale Sf. Scripturi, pentru că pe marginea atitudinii lui avute față de Mântuitorul Iisus Hristos s-a vorbit mult și s-au și făcut multe speculații. Cert este faptul că, fiind mai marele vameșilor din Ierihon, își câștigase o poziție privilegiată în societate, din punct de vedere al bunăstării materiale, dar împreună cu toți cei din breasla sa erau urâți de comunitate. Vameșii erau cei ce încasau dările pentru imperiul roman, și fiind investiți cu autoritate de către puterea stăpânitoare, recurgeau de multe ori la abuzuri…

Mai mult...