Zvonoteca

# Aglomeraţie mare de maşini în centrul Zalăului, încât orice bucată de stradă e transformată brusc în parcare. Iar colo pe lângă mesele pieţarilor strada e umplută de maşini încât nici vorbă să poţi şofa, ba mai degrabă îţi pare rău că ai vrut să scurtezi drumul şi să ajungi pe fosta stradă a Crasnei într-un moment de proastă inspiraţie. De eşti pieton, te trezeşti claxonat zor nevoie mare întrucât perturbi, vezi, Doamne!, traficul unor alţi şoferi cu mintea aerisită. Bine-ar fi să se aerisească etajele superioare din tărtăcuţe când vine vorba de a parca în parcarea mare şi lată din spatele primăriei, că doar acolo e loc berechet.

 

# Nu că ar merge ceva cum trebuie în municipiu, dar iluminatul stradal le întrece pe toate. Cum dă seara, jumate din oraş se cufundă în beznă pentru că ori uită responsabilul să apese butonul de aprindere, ori chiar se fac economii serioase la bugetul local. Baiu doar că, hăpt spre seară, vizibilitatea şoferilor este cea mai scăzută, astfel încât ferea pietoni, ferea frânări bruşte etc. Ce să mai vorbim de străzile lăturalnice, unde infractorii îşi atacă victimele precum dă lupul iama la oi. Doar dacă prostimea închide ochii…

Leave a Comment