Zvonoteca

# A început să se peticească drumul dintre Ortelec şi Creaca. A început, la fel ca cel dintre Creaca şi Jibou, de finalizat, la anul şi la mulţi ani. Nici drumul spre Şimleu nu arată mai bine şi nici nu se ştie când va arăta, la cum decurg lucrările în zonă. Nu că ar fi celelalte drumuri judeţene mai bune, că majoritatea-s peticite ici, colo. Până la urmă, dacă Zalăul e peticit aproape peste tot, de ce nu ar fi şi judeţul la fel, doar aceeaşi brânză se mânâncă, chiar şi la nivel de conducere. Cel puţin aşa pare la prima vedere, surprize pot apărea în orice moment. Până şi Iuda l-a vândut pe Isus, alţii de ce n-ar face-o?

# Dacă îţi faci timp şi ieşi într-o seară pe vreo terasă din centrul Zalăului, rămâi efectiv mirat de numărul mare de persoane pe care le vezi plimbându-se pe bulevard aproape de miezul nopţii. Uneori ai impresia că bulevardul e una dintre falezele litoralului românesc. Diferă doar mizeria, care, noi, trebuie să o recunoaştem, că e ceva mai puţină decât pe litoralul românesc. Aveţi răbdare, doar vin Zilele Zalăului. Să vedeţi pe urmă cum ies la iveală mormanele de gunoaie, ca ciupercile după ploaie.

Leave a Comment