Zvonoteca

# Continuăm să-i întâmpinăm pe cei care ne tranzitează municipiul cu o carte de vizită frumos decorată cu gunoaie. Nu printre blocuri, acolo unde v-ați obișnuit de ani, ci la drumul mare, ăla care intră și iese în/din Zalău. Lăsând la o parte faptul că ne confruntăm pe mai de parte cu neamuri proaste care tot aruncă pe jos au duc gunoiul din apartament în coșul stradal, de această dată și cei care sunt puși să aibă grijă de acest aspect, pot fi urecheați fără teama de a greși. Pentru că pe strada Gheorghe Doja, cum urci găsești pe o distanță de peste 1 kilomentru, doar un singur coș de gunoi, și acela în vârful dealului. În rest, fiecare pune sau aruncă pe unde apucă, dacă mai are unde. Această problemă a mai fost semnalată și cu alte ocazii, însă autoritățile nu vor în ruptul capului să pună macar două coșuri de gunoi în plus, pe această stradă importantă. Ca și pe altele, unde situația este aceeași.

# Persoanele care au drum prin centru, în zona Unirii, ar trebui să aibă încălțări de rezervă pe timp de ploaie. Nu de alta, dar la câte bălți apar după orice ploaie n-ai cum să nu ajungi acasă cu păpucii full de apă. Și dacă renunți la trotuar și încerci să o iei pe partea carosabilă, e tot la fel. Aviz șoferilor care parchează în zonă. Apă, gropi și nervi la maxim. De ani și ani administrație după administrație. Amin!

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

Leave a Comment