Zvonoteca

# Gura satului, slobodă, vorba aceea! Vestitul loc de întruniri pe teme sexuale, de lângă Guruslău, a găzduit recent un eveniment care s-a lăsat cu smocuri de păr, gheruială și drame mai ceva ca în telenovela “Sărmana Maria”. N-ar fi nicio noutate, că doar șoferii care opresc acolo nu o fac mereu în scopuri cultural-educative, iar prinderi, chiar în flagrant, s-au mai întâmplat. Doar că de această dată în joc s-ar afla, potrivit grupului de comunicare “Viața Satului”, chiar căsnicia unui unui adjunct-șef comună de pe cuprinsul Sălajului. Omul n-a fost prins cu brăcinarii-n vine, însă o altă persoană care a dorit să-i administreze hedilului un răutăcism, s-ar fi scăpat la o mătușă cum că pe cine a văzut el admirând monumentul la ceas târziu de noapte. Tușica la rândul ei s-a propagat și ea prin alte timpane și uite așa vizita de lucru de pe deal a ajuns la urechile consoartei bietului om. Tot surse rurale transmit că femeia ar fi plecat pe o perioadă nedeterminată la mama, lăsând înaltul funcționar comunal pe clisă și pate de ficat pentru următoarele zile. Sau săptămâni? Uneori, setea asta de cultură te poate costa foamea, culmea ironiei!

# La capitolul comunicare și transparență decizională, în unele instituții publice, comunicatorii, special aleși în aceste funcții, de abia știu da bună ziua. Se întreabă și zvonărașul cum pălăria lu’ Ilie au fost numiți, puși sau selectați în astfel de posturi, cu titluri pompoase de experți în comunicare când de abia știu să salute. Și nu discutăm de știri negative, care afectează imaginea șefului și implicit a instituției, ci de știri pozitive. Dar oamenii, pardon angajații, se aleg după chipul și asemănarea șefului, nu?

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

Alte articole

Leave a Comment