Zvonoteca

# Ați auzit probabil de primarul de patru mandate din Prunișor – Mehedinți, care a premiat cu plăpumi cuplurile din comună care au peste 50 de ani de căsnicie. Ceea ce nu mulți au auzit este anume ce le-a spus hedilul oamenilor, respectiv ceea ce au de făcut, în semn de mulțumire: „Ca să putem şi noi ajunge la bani, de la dumneavoastră cerem voturi, nimic altceva, decât voturi”. Ce legătură are asta cu Sălajul? Oho, și încă ce legătură. Pe la satele noastre pârjolite de sărăcie, pe lângă premiile de acest gen care și pe la noi sunt aproape mereu folosite cu tâlc electoral, primarii fac casă bună cu popii și, unii dintre ei, trec în aceste zile la directive clare, strecurate mai ales pe la slujbe, despre cum și pe cine să votezi. Obiceiuri vechi și puturoase în Sălaj, mai ales la primarii îmbătrâniți în partid care nu vor în ruptul capului să renunțe la ciolan, chiar dacă n-au mișcat mare lucru pentru comunitate în ultimii 12 ani și-au lăsat progeniturile să conducă la fel de prost, după ce ei au luat drumul închisorii. Ei sunt de vină? Evident că nu, ci cei care îi aleg și vor alege pe mai departe pe cei care fac nimic, mandat după mandat.

# Țigări la bucată, băieți! Ce dacă aveți sub 18 ani, o parte dintre chioșcurile din centrul municipiului vă oferă cu drag țigarete la bucată, pe care le puteți face poștă liniștiți în curtea școlii. Nu avem nimic cu vânzătorii de țigări, sigur că și ei o duc tot mai rău și magazinul, cum-necum, trebuie să supraviețuiască, dar legea e lege și trebuie respectată. Dacă le mai și oferim posibilitatea minorilor să fumeze, după ce că au oricum atâtea alte tentații de la car enu se dau înapoi, atunci noi suntem vinovați, nicidecum ei. Trebuie să începem să învățăm, cu pași mărunți dar siguri, să fim corecți.

Alte articole

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    dar cine sa-i sanctioneze pe comercianti? si mai ales de ce primariile permit functionarea lor in fata scolilor
    la iesirea din spate la Scola Simion Barnutiu,, este afumatoare !! e plin de copii care fumeaza la coltul blocului, chiar sub geamurile unui mare ziar, care se agita pentru tomberoanele de gunoi, dar ii ignora total pe copii care ii fumeaza sub geam
    p.s. mergeti pe terasa si la barul copilului senatoruluo Pop Ghorghe si vedeti cati copii are la masa si ce servesc

  2. UBB Cluj

    Savuroase si spumoase zvonoteci, cu mult adevar in ele, dar si mult umor! Multe materiale consistente, atent si corect redactate, frumos scrise. Este o minune ca mai putem citi presa de calitate in ziua de azi, mai ales aici la noi! Nu are sens sa spun ca dati clasa celorlati, rataciti prin bloguri semianalfabete sau publicatii aservite puterii, cazute in derizoriu si amatorism. Felicitari colectivului si tineti-o tot asa!

Leave a Comment