Zvonoteca

# Un investitor caută teren în Ardeal, mai precis pentru o fabrică nouă în sectorul auto, ce va avea peste 2.000 de angajaţi Investitorul, al cărui nume nu a fost deocamdată dezvăluit, a solicitat autorităților să-l ajute să găsească un teren compact de cel putin 70 de hectare, vizate fiind județele din nordul Transilvaniei, Crișana și Maramureș. Partea amuzantă pentru sălăjeni (da, au fost și ei luați în calcul însă după cinci minute au fost scoși din ecuație) este faptul că misteriosul investitor are nevoie de o infrastructura solida – utilități, drumuri bune interconectate și, foarte important, investitorul solicită să fie aproape atât cât se poate, de autostradă și de calea ferată. Păi noi n-avem nici șosea de centură fraților, ce autostrăzi și alte visuri la care nici nu mai visăm? Putem instala un indicator cu “ocolire”, asta ca să nu-i mai încurcăm și pe alții, evitând astfel să-i facem să-și piardă timpul.

# Ce frumos! Zălăuanii sunt invitaţi în excursie. Cică e ’’o excursie cu miros de toamnă’’, care nu-i nicidecum gratis! Adicătelea invitaţii tre’ să vină cu bani de acasă. Ori faci invitaţia pe gratis, ori nu o mai faci! E ceva de genul: ‘’hai la noi la masă, dar adu-ţi mâncare’’. Cine vrea să meargă, plăteşte 18,75 de lei de căciulă, iar cine mai ‘’ridică o cupă cu vin de Şamşud’’, ultimul popas, tre’ să dea 30 de lei. Ce-i drept, cam scump vinu’ de Şmamşud!

Leave a Comment