Zvonoteca

# Unde e puterea exemplului la autorităţi? Adicătelea ne tragem pe fese să punem un sac nailon în coşurile stradale de gunoi, dar avem pretenţii, de la contribuabili, să colecteze selectiv? Nu dă nimeni doi bani nici pe amărâţii aia de angajaţi, care pentru un pumn de mărunţi îs puşi să golească, cu mâna goală, gunoaiele soioase şi pline de tăt felul. Ce dacă se înţeapă salahorii cu un ac sau alte chestii aruncate la coş, ce dacă riscă se se îmbetegească? Pe cine intere’? Chiar pe nime! Bine că sunt bani de cizme de cauciuc şi nu le foloseşte nime’.

# Mulți locuitori ai municipiului se confruntă cu o problemă aflată fie în conflict total cu legea, fie la limita acesteia, dar în război pe viață și pe moarte cu bunul simț. Când ții în curte, locuind la casă într-un oraș un animal care nu prea are ce să caute acolo, ba mai și ignori semnalele de bun simț ale vecinilor, înseamnă că te doare la bască și de lege, și de respectul pentru oamenii alături de care trăiești gard în gard. În timp ce prin Brădet se cresc pe la curți alături de găini și rațe, capre oi și vaci, prin centru întâlnești gusturi mai rafinate, prin creșterea de păsări exotice deosebit de zgomotoase, cum ar fi de exemplu păunii. Acompaniați de lătratul fără încetare al câinilor, atât păunii cât și celelalte orătănii, fac zile negre și nopți albe unor zălăuani care nu au nicio vină și trebuie să suporte nu doar lipsa de respect pentru liniștea tuturor, dar și lipsa totală de implicare a autorităților care refuză să-i întrebe de sănătate pe acești cetățeni care știu foarte bine că nu de puține ori încalcă legile sau normele de minim bun simț.

7 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Pe str. Crasnei avem cai și vaci, deci? intereseaza p cineva. Nu!
    cel mult o sa zica ca-i discriminam!

  2. baloo

    Degeaba colectăm selectiv dacă tomberoanele sunt ridicate colectiv…

  3. Anonim

    vecinul cu casa are caine, gaini/porumbei si un ATELIER de TAMPLARIE !! totul la o casa intre blocuri.

  4. Anonim

    caini ca si caini, dar ce masa facem cu cei cu ATV si motociclete care le tureaza toata ziua pe strazi ?!?! avem voie sa-i impuscam, in mers? sau sa le aruncam in fata o bota / piatra ! sa-si rupa gtul si o viata sa se bucure de ceea ce merita ?!?!

    1. Anonim

      Bune intrebari…

  5. Anonim

    Nu mai exista bun simt și respect fata de ceilalți. Ce e dureros e ca atâtea autorități nu iau nici o măsură. LASĂ BRE CA MERGE ȘI ASA. Vorba românească

  6. Anonim

    Autoritatile si politia locala dorm …Salariile sa fie babane. Nesimtiti la pachet !!!

Leave a Comment