Zvonoteca

# Aflăm de nefăcute preoțești nu doar de prin județele din țară, ci chiar de la noi, căci vorba aceea, de ce am fi diferiți când vine vorba de ciolăneală sau urâciuni? După ce am văzut pe la știri cum un preot, cică profesor de religie, l-a dat pe un elev cu capul de pereți la ora de religie, până l-a băgat pe copil în comoție cerebrală, aflăm și de pe însoritele meleaguri sălăjene, via California, că un preot de-al nostru a fost scos în șuturi din Biserică pentru că a decis că hainele preoțești nu sunt atât de profitabile cum e plușul de pe scaunele din Parlamentul European. Așa ceva…chiar că mai rar. Numa spunem, ca să știți ce votați și să nu ziceți că nu v-am spus.

# Beţia asta de putere îi cam strică de cap pe unii oameni, îşi permit să facă orice. Că fac, n-avem obiecţii, dar indicat ar fi să-şi facă şustele în timpul liber, nicidecum în timpul orelor de muncă. Şi nu orice muncă, ci una la stat, plătită din banii << prostimii >>, așa cum ne alintă ei. Oare cât tupeu poţi avea, să-ți faci cumpărăturile în timpul programului şi să le şi cari la domiciliu, nu cu orice, ci cu maşina de serviciu?

Alte articole

4 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. politia este complice la crimele petrecute pe drumurile din Zalau, ei sunt principalii vinovati

    bine ca politia romana refuza sa se foloseasca camerele video si cele 5 radare fixe din Zalau
    radare care ar salva vieti si ar amenda pe toti smecherii, cum este CRIMINALUL de saptamna tracuta, cel care a trecut pe culoarea ROSIE cu viteza peste limita legala si a omorat doi batrani !!!
    dar se para ca politisti de la circulatie, in frunte cu seful lor, fac tot posibilul sa-l faca scapat pe smecherul cu Mertan !!!!! s-a ascuns de catre politisti, faptul ca a trecut pe ROSU si de asemeni s-a ascuns viteza cu care a trecut prin intersectie !! se stie ca omul accelera cand a intrat in intersesctie si nu a franat deloc !!!
    poate ca procurorul de caz, o sa ceara filmarile de la toate camerele video din zona, inclusive cele care demonstreaza ca a trecut pe rosu si inregistrarile de la radarul fix

  2. Anonim

    Dar cat tupeu trebuie sa ai sa faci naveta zilnic la Simleu(cca.60 km dus -intors) cu masina institutiei,pe bani publici.Si,asta de 9 luni.E vorba de Ospiciul de Cadastru.
    -Situatia e cunoscuta de conducerea Prefecturii,de conducerea ANCPI si…….nimic.

  3. Anonim

    cum saracie un preot greco catolic poate candida din partea psd? parinte astia dupa 90 au furat inca odata bisericile noastre!!!! in calitate de greco catolic practicant daca o sa ai tupeul de a mai sluji in zalau o sa ies din biserica si poate nu voi fi doar eu. te poti uita la icoanele episcopilor martiri cand slujesti celor care dupa 48 i-au ucis? iuda l-a tradat pe isus nestiind ca sigur va fi rastignit, tu stii ca pcr actualul psd a ucis episcopatul, calugarii, preotii si credinciosii greco catolici si te-ai vandut!!! rusine parinte!!! spune care este parerea ta despre situatia retrocedarilor de biserici!! mi-e rusine de rusinea ta! macar nu mai spune ca esti preor si nu mai purta reverenda cand apari la tv.

  4. Anonim

    Popa are ochi albastri !

Leave a Comment