Zvonoteca

# Idila dintre angajații unui lăcaș de cult de pe meleaguri sălăjene e mai ceva ca în filmele indiene. Tot de-o bătaie de inimă, un muc și-o lacrimă! Iubirea-i mare între cei doi și deja oamenii de pe la sat spun că s-ar cam trage clopotele de nuntă. Dar, stați așa, car enuntă, că femeia e deja măritată și la noi bigamia nu-I bine văzută de lege. Dar n-are a face, dacă-i iubire, așa arzi de drag și dor, ca lumânările de la sectorul “vii”. Deși sentimentul e unul frumos și, teoretic, curat, în cazul nostru îi cam murdărel și poate să creeze niște situațiuni pe care nici Dumnezeu nu le mai poate dezlega.

# Apreciem efotul autorităţilor de a salva vieţile celor aflaţi în suferinţă, însă există cazuri când chiar nu merită să irosim bani de pomană. Să pui tu pe jar o comunitate întreagă: pompieri, poliţie, ambulanţă etc. Lumea nici nu se mai miră. Omul este la a enşpeia oară când ameninţă cu sinuciderea în public. A dovedit că nu are frică de înălţime, dar totuşi nu există nicio soluţie? Vorba unui localnic: ”dărâmaţi blocurile de mare înălţime!”

Leave a Comment