Zvonoteca

# Sărăcia majorității populației de pe cuprinsul Sălajului, dar și dispariția cu pași tot mai mari a obiceiului de a oferi mărțișoare face ca și în acest an vânzarea acestor suveniruri care anunță sosirea primăverii să meargă foarte prost. Comercianții – cei câțiva care s-au încumetat să înfrunte frigul din aceste zile, se plâng că nu vând și că vor rămâne cu marfa pe stoc. Mărțișoarele sunt frumoase, lucrate cu migală și din materiale de calitate, în aproape toate cazurile. Sunt pentru toate gusturile și pretențiile dar… degeaba. Se caută tot mai puțin, iar în locul lor sălăjenii aleg să dea banii pe produse de consum și mai puțin pe obiecte de acest gen. În scurt timp și acest obicei va pieri așa cum multe lucruri care țin de tradiție au ajuns astăzi istorie.

# Se vede omu-i care-i om și gospodarul care-i gospodar. La o recentă conferinţă de presă, oaspeţii au fost serviţi şi trataţi regeşte. Fără a mai pune la socoteală informaţiile primite, organizarea și precizia datelor prezentate. Ne scoatem clopu’ în faţa unor astfel de oameni care au bun simţ şi-s bine informaţi. Să mergi la conferinţă de presă e ”rara avis in terris”. Deşi legea prevede organizarea de astfel de întâlniri, denumite conferinţe, alţii derectori sau şefi de enstituţii habar nu au, iar conferințele de presă au devenit istorie pentru multe astfel de instituții de care depinde bunul mers al lucrurilor în orașe sau în județ.

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    NU cred ca trebuie tratati régésze,ca nu sunt régi,fi doar respectati.

Leave a Comment