Zvonoteca

# Două casierițe cucuiete, una mai prețioasă decât cealaltă, fac legea la un operator de cablu din buricul municipiului. Te duci să plătești o factură și zici că ai intrat în cabinetul ministrului de interne. -Luați loc și când termină una dintre noi vă preluăm, spun, pe rând, cele două doamne, conform înțelegerii prealabile. Deși nu e nimeni la coadă, ele se ocupă cu treburi complicate, doar de ele știute acolo, în fața monitoarelor. Dacă vii cu vreo reclamație cum că nu-ți funcționează cum trebuie vreun serviciu, te-ai dat dracu’! Până aici, gata! Uneia i se aburesc ochelarii instantaneu, de furie, pe cealaltă o apucă un oftat profund de zici că-și dă duhul acolo. Niciodată nu au soluții pentru problema cu care vii, niciodată nu e bine sau nu se poate ceea ce dorești. -Nu avem, nu știm, ne pare rău, nu se poate. Și așa mai departe. Îți vine ori să verifici cu un ciocănit scurt dacă au ceva în căpuț, ori să anunți imediat conducerea, deși sunt slabe șanse să te bage cineva în seamă pentru că te apucă Crăciunul până îți răspunde cineva.

# Continuă sarabanda cerșetoriei la școlile și grădinițele zălăuane. Cu tupeu, tot înainte! Părinții primesc SMS-uri în cascadă, cum că au sosit “materialele” și este imperios necesară o oprire în buza instituției de învățământ, cu portofelul între dinți. Ba vine hârtia igienică, ba au sosit nu știu ce cărți, ba te miri ce alte achiziții sosesc, pentru care, ca părinte, scoți la bani din pământ din piatră seacă, până rostești tabla înmulțirii cu voce tare. Eh, răutăcisme, învățământul e gratuit în România, fraților! Așa că dacă auziți părinți care se plâng că deja au decartat peste 400, chiar 500 de lei la de la începerea noului an școlar, să știți că ori sunt rău-voitori ori au probleme și nu își iau tratamentul.

Alte articole

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Am 2 copii la scoala preferata a lui Ciunt, unde mai toti afli ca sunt „pilele” lui Ciunt.
    Si la fiecare dintre ei, a trebuit sa-i cumpar la inceput de ciclu scolar, banca, scaun si perinuta sub fund(sa le fie moale), table, rafturi si dulapior. De celelalte nimicuri cum ar fi: cutiuta, biblioraft cu tot felul de cheti marunte, caiete si carticele, carioca de scris pe tabla, capse si agrfe, iar de bidoane cu apa plata, hartie igienica, role de servetele, servetele umede, sapun lichid antibacterian, etc, am mai platit sa le ramana un retroproiector si laptop, de la fosta clasa, acolo un 20% din valoara de achizitie in urma cu 4 -5 ani.
    totul e gratuit !
    dar sa nu uitam, ca totul e pentru copii nostril, si trebuie sa le multumim politicienilor ca ei au grije de asta !
    pe Dragnea il arde de o ARMISTIE, sa scape toti penali de probleme si ii doare in cur de educatie si sanitate. Doar nu e prost sa educe acest popor, ca atunci isi pierde votanti.

Leave a Comment