Zvonoteca

# Toți zălăuanii sunt de acord cu faptul că, atunci când există o urgență în ceea ce privește intervenția Ambulanței, autoutilitara medicală trebuie să circule în trafic avânt girofarul și sirena pornite. Cu toate acestea, locuitorii Zalăului, cu precădere cei care locuiesc pe principalele drumuri din municipiu, sunt exasperați în toiul nopții sau în pragul dimineților, atunci când circulația autoturismelor este practic inexistentă, de volumul apocaliptic dat la maximum al sirenelor ambulanțelor. Pornirea sirenei la nivelul maxim de decibeli nu se impune de fiecare dată, iar efectul lor asupra locatarilor este mai mult decât deranjant, aceștia ajungând să dezvolte adevărate nevroze și fobii pe acest fond sonor. Este o părere venită din partea cetățenilor care literalmente nu se pot odihni, nu pot lucra, nu pot dormi după ce vin din turele de noapte, din această cauză. Poate că Ambulanța sălăjeană de care, fără doar și poate, avem mare nevoie, va putea găsi o soluție de mijloc astfel încât aceste situații să fie mai puțin resimțite de cei care, până una-alta, nu au nicio vină prin faptul că suportă sunetul sirenelor zi și noapte, indiferent dacă traficul impune pornirea lor la mega-volum sau nu.

# Apariție de senzație la o conferință de presă organizată de reprezentantul Guvernului în teritoriu. Fostul manager al Zalăului, în cazul în care vă mai amintiți de el, a venit de această dată de la București în calitate de oaspete în municipiul din care a plecat pentru o funcție importantă în Guvern, alături de echipa de la “Drumuri naționale”. Destul de tăcut, fostul manager al orașului s-a alăturat echipei conduse de șeful drumurilor din România și se pare că prezența prețioasei echipe venite din capitală i s-ar datorează și lui, potrivit Radio Șanț. Doamne-ajută, măcar să știm de ce a plecat și a lăsat funcția de administrator al municipiului nu doar liberă, ci de-a dreptul blocată, până la o eventuală reîntoarcere a sa pe plaiuri meseșene.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    pacat ca politia nu ii amendeaza pe cei care nu se dau la o parte din fata salvarilor, pompierilor, politiei

  2. Anonim

    Fort. o adevarata valoare !
    de cand a intrat in politica in urma cu 25 de ani, nu a trait decat pe functii de la stat.
    toti il „lauda” de ce capabil este !

Leave a Comment