Zvonoteca

# Clopotarul de la biserica Sfântul Ştefan ori trece printr-o perioadă greu încercată a vieţii lui, ori simte nevoia să terorizeze, la ordin, de câteva ori pe săptămână, locuitorii cartierului Brădet. De fapt, cartierul Brădet nu este o excepţie, în Zalău, în această privinţă. La ora 6.45 dimineaţa, omul nostru începe să tragă de clopotele cu o ciudă viscerală,şi cu o disperare de parcă vine meteoritul peste Zalău. Şi dă-i şi leagănă-te de sfoara clopotelor până reuşeşti să te asiguri că, la ora 7 fix, după 15 de minute de bătut clopotele ca la balamuc, în două reprize, ai reuşit să trezeşti, în ordine: bebeluşii care abia adormiseră şi care urlă instant în timp ce mămicile credeau că pot sorbi o gură de cafea în linişte, copiii aflaţi în vacanţă, bătrânii care nu au închis un ochi toată noaptea din cauza căldurii sau pe cei aflaţi în concediu. Nu, nu e nicio sărbătoare “cu roşu”, zilnic, în calendar, e doar lipsa de măsură, bun-simţ şi respect pentru cei care la ora 6 dimineaţa încearcă să mai prindă câteva minute de somn în casele lor. Prin urmare, sărbătoare sau nu, motivat sau nu, locatarii vor să ştie… de ce trag clopotele, Mitică, când nici bine nu s-a luminat de ziuă?

# Cu toate intervenţiile „afumate” ale echipelor care au declarat război ţânţarilor din urbe, tot degeaba. Dacă nu ar fi zgomotul, menit să-ţi strice somnul ăl mai dulce, mult fum şi mirosul oribil, ai putea să juri că s-au chinuit degeaba. Dovadă: mii şi mii de ţânţari care supravieţuiesc ca prin minune oricărei bătălii toxice.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Problema cu zgomotele clopotelor atat de dimineata ne deranjează foarte mult. Nu inteleg de ce trebuie trase clopotele zile la rand la o ora atat de nepotrivita. Si cate 15 sau 20 de minute la rand.

  2. Anonim

    Ai perfecta dreptate cu clopotele, cu boxele la volum maxim, indiferent ce e in biserica si cati oameni sunt … Cea mai tare chestie e ca pana si cununiile se transmit in boxe! Dar apropo de clopotele de la zvonoteca de azi, e totusi o necorelare de ore. Ca daca incepe sa le traga la 6.45 atunci probabil ca termina actiunea la 7.

Leave a Comment