Zvonoteca

# „Marea plombare” a gropilor din Zalău a mers „ceas” în acest an, mai ales că zilele trecute ne-a vizitat municipiul unul dintre „greii” politicii româneşti. Omul mai face o vizită în oraşul nostru şi la finalul acestei săptămâni, iar citadinii au muncit şi în această săptămână ca negrii pe plantaţie. Am înţeles că politicianul va ajunge în weekend şi pe la Grădina Botanică din Jibou, dar le-am sugera celor care-l însoţesc, să-l ducă pe ruta Ortelec – Jibou, pentru a simţi şi liderul social-democraţilor cât e de mişto să-ţi clănţăne dinţii în gură când dai peste zecile de dâmburi din asfalt în timp ce urci sau cobori dealul Ortelecului. Şi, culmea, cu un primar de municipiu din partidul tău.

# Dacă tot vorbeam de citadini, trebuie să le dăm şi o bulină albă, pentru faptul că în majoritatea cartierelor din municipiu au tuns deja iarba. Aceasta, în ideea în care, anul trecut, s-a făcut finalul lui iulie până să vină bieţii cu motocoasele să-şi facă datoria. Ce să-i faci, fiecare primar are priorităţile lui.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    pai ce sa-i faci, daca primarul nu locuieste in ortelec, ci in Criseni 🙂

  2. Anonim

    pe cand ajung cei de la ADP si/sau Citadin sa desfinteze groapa de gunoi ILEGALA infintata langa Arhiva Primariei Zalau, in Spatele Curtii de Conturi Salaj, acolo unde are birourile noua firma care ne aduna gunoiul?
    aceea groapa de gunoi este chiar langa locul de joaca al copiilor si a devenit un obicei ca seara/noaptea sa apara masini si carucioare/saci cu mizerii din cartierele invecinate si mai ales de la casele din jurul cartieruilui.
    poate reusesc cei de la primarie sa „monitorizeze” cine sunt cei care arunca gunoiul colo, mai ales ca au camera video in zona, camerele montate pe Arhiva Primariei

Leave a Comment