Zvonoteca

# ”Carfour face angajări”, citeau zălăuanii, bucuroși, prin ziarele naționale. Dar bucuria le-a paralizat pe chip atunci când au constatat că nu e vorba de angajări la marketul zălăuan, ci prin Tulcea ori Giurgiu. Prin urmare, cei care obișnuiți să vă cumpărați micul dejun cel de toate diminețile de lucru, păpică din celebrul market, rămâneți pe mai departe la o singură coadă, vârtoasă și lungă, la singura casă deschisă în fiecare dimineață din cele zece disponibile. Casă la care fata nu are niciodată rest la 50 de lei și la care scannerul nu merge nici după ce piuie a opta oară. Fapt pentru care, codul de bare format din 47 de cifre trebuie bătut manual, la fiecare produs. Ne rugăm șefii să nu ne mai admonesteze pentru cele zece minute întârziate în fiecare dimineață la lucru, pentru că magazinul se deschide – cum altfel? -fix la ora 8. Iar o cumpărătură de iaurt plus chiflă la acea oră durează minimum 12 minute.

# La nici zece pași distanță mai e un magazin buclucaș, cu vânzătoare atâta de amabile și zâmbărețe, că rămâi siderat de-a dreptul, de fiecare dată când cumperi ceva. -Nu puneți mâna! -Off! -Haideți odată. -Dați-mi 17 bani. -Nu. -Acolo, nu aici! -Dincolo, nu acolo. -Nu vedeți că nu am pungi? Nu, nu mai e pâine și nici nu va mai fi astăzi etc☺. Toate aceste replici asezonate cu ochi dați peste cap, oftaturi de muribund și tonalități fine ca șmirghelul, care îți violează timpanele tocmai când credeai că ai reușit să fii ZEN în ziua respectivă.

Leave a Comment