Zvonoteca

# Atât de inteligente-s semafoarele astea noi din oraş, încât ieri dimineaţă s-a produs un haos total în trafic, taman în momentul în care lumea-şi ducea odraslele la grădiniţă şi la şcoală, după care lua calea serviciului. Adevărul e că la cât au costat semafoarele astea, îşi permit şi ele, dom’le, să mai fie şi pe roşu, nu doar pe verde. Noroc cu băieţii cu epoleţi, care au remediat problema în câte-o intersecţie, altfel ar fi fost jale.

# De mai bine de o lună s-au făcut ceva reparaţii la canalizarea din faţa spitalului vechi, iar pentru a ajunge la gura de canal, meseriaşii au fost nevoiţi să spargă şi o bucată bună din drum. Zis şi făcut, treaba a mers şnur până la finalul lucrării, numai că gropoiul de lângă gura de canal a fost uitat de drumari până la începutul acestei săptămâni. N-au gândit ei rău. Ce au zis: i-a să-i ajutăm puţin pe mecanicii auto, iar colo peste o lună ne-om apuca şi de reparat.

Alte articole

Leave a Comment