Zvonoteca

# După ce că trotuarul din spatele Prefecturii arată ca vai de el, tot o groapă şi-un gropoi, comercianţii din zonă s-au gândit să-l coloreze puţin şi şi-au scos în văzul lumii marfa. De la covoare, la mănuşi de grădină, de la furtunuri şi motocoase, la izmene second-hand, ai putea să juri că s-a mutat talciocul în buricul Zalăului. Oare câţi dintre vânzători au primit autorizaţie pentru a-şi expune boarfele pe domeniul public?

# Cică mulţi dintre dascăli ar fi renunţat să mai organizeze drumeţii de frică să nu mai fie acuzaţi că iar cer bani părinţilor. Să fie doar asta, ori, de fapt, se păstrează pentru cadourile de final de an? Mai bine o mică atenţie decât o grămadă de hârtii, să justifice fiecare leuţ. Şi oricum, economiile se fac din vreme, nu? Iar până la final de an şcolar timpul a mai rămas puţin.

Leave a Comment