Zvonoteca

# Pe lângă faptul că oraşul ăsta pare foarte mic, raportat la numărul mare de maşini, iar dimineaţa, când vii la serviciu sau îţi duci copilul la cămin ori la şcoală e un haos total în circulaţie, unii, aşa mai isteţi ei de felul lor, cu caşchetă, bineînţeles, au impresia că toate străzile sunt ale lor şi că ar fi singuri în trafic. Iar organul din dotare îşi mai şi dă aere şi face pe isteţul din duba albă (mai bine ar fi fost neagră, numai că, cu aia nu se plimbau pe banii statului) dacă îndrăzneşti să le faci semn că te cam grăbeşti. Nu de alta, dar unii lucrează la privat, nenică, nu o lălăiesc pe banii statului. Ca să nu mai spunem că semnalizarea de pe partea dreaptă mergea într-una, iar ei nici vorbă să o ia în direcţia respectivă, au venit tot înainte. Probabil, aveţi impresia că vi se cuvine totul în trafic, dar vă înşelaţi, stimabililor. Din contră, ar trebui să fiţi un exemplu pentru ceilalţi şoferi din trafic, dar, din păcate, nici pe departe. Mulţumim mult pentru amabilitate şi, la cât mai multe semnalizări şi gesticulări. S-aveţi o tură uşoară.

# După proverbul „cum e turcu-i şi pistolul”, cei care se ocupă cu plombatul drumurilor din municipiu au o modalitate cu totul ieşită din comun de a le repara. Tractorul cu bitum în mijlocul drumului, fără ca şoferul să se sinchisească să tragă mai pe marginea drumului, doi, mai odihniţi, se făceau că dau la lopată, iar alţii trei stăteau la ţigară, pe trotuar. La aşa lucrări, aşa şi drumuri.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. |m?

    semnaliza ca sa depasesti ca nu poti patrula cu 100 la ora ca iti duci tu copilul cu masina pana in fata clasei ca sa nu oboseasca saracul!

  2. |m?

    si sa stii ca banii de combustibil si km sunt limitati iar cand esti in cacat vrei sa vina repede duba,nu?s-au terminat km pe ziua aia,sorry!

Leave a Comment