Viceprimarul Daniela Coţa pierde procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

  Procesul dintre viceprimarul Zalăului Daniela Coţa şi ANI are,  până în acest moment, o soluţie nefavorabilă pentru reclamant, din partea instanţei Curţii de Apel Cluj. Astfel, în şedinţa de miercuri, 28 ianuarie a Curţii de Apel, s-a decis respingerea acţiunii formulate de reclamantul Daniela Coţa în contradictoriu cu ANI. Daniela Gabriela Coţa s-ar afla, potrivit concluziilor raportului întocmit de ANI , în situaţia de incompatibilitate, întrucât a ocupat ilegal mai multe funcţii în Adunările Generale Administrative ale unor societăţi comerciale din subordinea Consiliului Local. Raportul de evaluare al ANI…

Mai mult...

Modificări în acţionariatele cluburilor zălăuane de handbal şi volei

Anul 2015 aduce modificări în acţionariatul celor două cluburi reprezentative din Sălaj, Handbal Club Zalău şi Volei Municipal Zalău. Primăria Zalău a înaintat zilele trecute o solicitare către Consiliul Judeţean Sălaj, prin care anunţă că doreşte să se retragă din acţionariatul clubului de handbal, instituţia condusă de Tiberiu Marc soicitând, la rândul său, acelaşi lucru. Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, a expicat motivul acestei decizii. „De mai multă vreme, Primăria Zalău a apreciat că datorită diferenţelor de buget dintre cele două cluburi, de handbal şi volei din municipiu, sumele…

Mai mult...

Fetiţă de opt ani, accidentată în Zalău

O minoră de opt ani a fost accidentată uşor sâmbată, 24 ianuarie, după ce a traversat strada în fugă şi fără să se asigure. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 14, pe strada Păcii, din municipiu, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „M. Zsuzsanna de 36 ani, din Zalău, a condus un autoturism pe strada Păcii din municipiu, iar la un moment dat a accidentat uşor o fată de opt ani, care a traversat strada în fugă, prin loc nepermis…

Mai mult...

Metoda „Accidentul” a făcut noi victime în Zalău

  Deşi au fost trase numeroase semnale de alarmă cu privire la metoda de înşelăciune numită „Accidentul”, în Zalău continuă să apară noi victime. Ultimele astfel de cazuri au fost înregistrate miercuri, 21 ianuarie, când două zălăuance au fost stoarse de bani prin această metodă. Sumele plătite se ridică la aproximativ 18.100 de lei, potrivit repezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Victimele au fost apelate pe postul fix de telefon, „interlocutorul” pretinzând că este avocatul fiului persoanei apelate, şi a relatat faptul că acesta a lovit doi copii, pe…

Mai mult...

Mina Sărmăşag, de la extaz la agonie

România a devenit, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, ţara cu cele mai multe mine închise din Europa. Datorită falimentării companiilor miniere care în trecut aveau producţii uriaşe, din care trăiam şi noi şi alţii de peste graniţe, bogăţiile pe care le poartă pământul nostru rămân acolo, în adâncuri, ca nişte morminte uriaşe pentru care nimeni nu mai are astăzi niciun interes.   CET Oradea, ultimul client al minei, falimentar şi el Galeriile miniere din Sărmăşag, localitate fostă cândva fruntaşă în zona Transilvaniei la exploatarea lignitului, arată astăzi ca…

Mai mult...

Accidentat mortal pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 57 de ani, din Zalău, şi-a pierdut viaţa duminică, 18 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiu, în zona Gării CFR. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 18,30, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto din Zalău, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „În jurul orei 18,30, P. Vasile P. de 38 ani, din Zalău, a condus un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu, în zona Gării C.F.R., nu a acordat…

Mai mult...

Gheorghe Tadici după victoria în faţa Brăilei: „Îmi pare bine că echipa a jucat aşa cum mi-am propus”

HC Zalău a obţinut vineri seara prima victorie din acest an într-o partidă oficială, câştigând cu scorul de 34 – 31 (15 – 13) disputa cu HC Dunărea Brăila. Tehnicianul Gheorghe Tadici s-a arătat mulţumit de evoluţia fetelor sale şi speră ca în următoarele partide jocul să arate şi mai bine. „Un meci foarte greu, aşa cum ne-am aşteptat, cu o echipă foarte experimentată. Brăila are la linia de nouă metri şi în poartă jucătoare foarte experimentate. Pot spune că Brăila are o echipă completă, având toate posturile acoperite cu…

Mai mult...

Şi-a accidentat grav prietenul

Un tânăr de 23 de ani, din Jibou, a ajuns miercuri seara, în stare gravă la spital, în urma unui accident de circulaţie petrecut în municipiu. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 20,30, pe strada Traian, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Cătălin C. de 21 ani, din Zalău, a condus un autoturism pe strada Traian din municipiu, însă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a…

Mai mult...

Oficiul poştal 2 Astralis, locul unde nervii şi răbdarea mor în chinuri

Dacă ai de trimis sau de primit un colet extern, dintr-o altă zonă decât spaţiul UE (în unele cazuri se mai stercoară la acest oficiu şi astfel de colete, care vin din Europa) trebuie să te asiguri, printr-un set de analize amanunţite, că stai bine cu sistemul nervos, inima, oasele, tensiunea şi că ai tot timpul din lume pe care în final să-l declari invariabil pierdut, de pomană. Clădirea, în ansamblu, este  un coşmar urbanistic, iar spaţiul de care dispune este total insuficient, neaerisit, mereu plin de oameni veniţi cu treburi…

Mai mult...

Accident grav în Zalău

Un tânăr de 30 de ani, din localitatea Ban, a fost rănit grav marţi, 13 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, care a avut loc pe strada Kossuth, din Zalău. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 20,40, cauza producerii acestuia fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Iulian M. de 30 de ani, din Ban, a condus un autoturism pe strada Kossuth din municipiu, însă într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza de…

Mai mult...

Accident cu trei victime în municipiu

Trei persoane au fost rănite uşor luni, 12 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiu. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 19, la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu strada Tudor Vladimirescu. „F. Şandor de 31 ani, din Nuşfalău, se afla la volanul unui autoturism, iar la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu strada Tudor Vladimirescu din municipiu, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric şi a intrat în…

Mai mult...

Şofer din Zalău, arestat preventiv după ce a fugit de la locul accidentului

Un zălăuan de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a accidentat grav o femeie pe trecerea de pietoni şi a fugit de la faţa locului. Evenimentul rutier s-a petrecut vineri, 9 ianuarie, în jurul orei 19, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, în zona blocului Dalia, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Şoferul, Cristian P., în timp ce conducea un autoturism pe strada menţionată, la trecerea pentru pietoni din zona blocului…

Mai mult...

Primul termen de judecată în cazul zălăuancei care a atentat la viaţa soţului său

Trimisă în judecată la sfârşitul lunii octombrie 2014, sub acuzaţia de tentativă de omor, zălăuancă de 40 de ani va avea prima înfăţişare la tribunal abia în luna februarie. Ionela Ţ. a fost reţinută la mijlocul lunii octombrie, după ce în septembrie şi-a lovit soţul cu o rangă, cauzându-i fracturi craniene, ce i-au pus viaţa în pericol. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecător Maria Ştef, în cadrul şedinţei de miercuri, 7 ianuarie, s-a dispus începerii judecăţii pentrun inculpată, stabilindu-se termen de judecată în 4…

Mai mult...

Bărbat găsit mort în noaptea de Crăciun

Un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a fost solicitaţi în seara zilei de miercuri, 24 decembrie, pentru deblocarea unei uşi într-un imobil situat pe strada Aleea Năzuinţei, din Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, pompierii ajunşi la faţa locului, în jurul orei 21, au fost nevoiţi să spargă uşa locuinţei pentru a pătrunde în interiorul acesteia, unde, au găsit un bărbat decedat. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei pentru…

Mai mult...