Construirea unei capele în localitatea Deja, reabilitarea şi extinderea dispensarului uman, precum şi a sediului Primăriei, se numără printre investiţiile derulate în această perioadă de administraţia locală din Sălăţig. După cum a explicat edilul comunei, Molnar Jozsef, lucrările de reabilitare şi extindere a dispensarului uman, demarate în luna septembrie, au ca termen de finalizare sfârşitul lunii în curs. „S-a construit o magazie, o parcare şi s-a realizat împrejmuirea imobilului. Lucrările vor finalizate, cel mai târziu, la sfârşitul lunii noiembrie, finanţarea acestora fiind asigurată din bugetul local. Este vorba de aproximativ…
Mai mult...Etichetă: Salatig
Judecat pentru că a încercat să-şi omoare socrul
Un bărbat din localitatea sălăjeană Sălăţig a fost trimis în judecată de către procurori, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce şi-a snopit în bătaie socrul, aplicându-i mai multe lovituri de bâtă. Fapta s-a petrecut la începutul lunii iunie, în curtea gospodăriei inculpatului Francisc Opriş, pe fondul consumului de alcool, mărul discordiei fiind nimeni alta decât soacra pârâtului. Femeia se refugiase în gospodăria ginerelui, în urma unui conflict pe care îl avusese cu soţul său. Acesta a urmărit-o, iar de aici până la izbucnirea scandalului nu a mai fost…
Mai mult...