PDL acuză Primăria Zalău de management defectuos

Claudiu Bârsan, preşedintele PDL Zalău, acuză executivul Primăriei Zalău de management defectuos. Potrivit acestuia, excedentul bugetar de aproape 12 milioane de lei al anului 2013, evidenţiază faptul că în ultimul an nu s-a realizat aproape nicio investiţie în municipiu. „Un indicator de management este o execuţie bugetară bună, adică capacitatea de a utiliza resursele, inclusiv financiare care îi sunt puse la dispoziţie, pentru a-şi atinge obiectivele, iar imposibilitatea de a utiliza aceste resurse, sigur, neatingându-şi obiectivele, nu dovedeşte altceva decât un management defectuos. Municipiul Zalău este în situaţia singulară de…

Mai mult...

Inevitabilul s-a produs: Municipalitatea renunţă la Uzina Electrică şi montează centrale termice în şcoli şi grădiniţe

Deşi s-au încăpăţânat să ţină în viaţă păgubosul sistem centralizat de termoficare, lansând tot felul de parteneriate şi planuri de retehnologizare, reprezentanţii autorităţilor municipale s-au văzut, în cele din urmă, nevoiţi să anunţe inevitabilul. Primarul Radu Căpîlnaşiu şi administratorul public Radu Nistorescu au declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Zalăul nu va mai avea încălzire în sistem centralizat. Cu acelaşi prilej, oficialii au transmis că au găsit o soluţie pentru problema încălzirii pe timpul iernii a unităţilor de învăţământ din municipiu, o problemă spinoasă, de altfel, nu…

Mai mult...

Zalăul luptă din nou pentru titlul de „Oraşul Reciclării

Zalăul îşi încearcă norocul, pentru al doilea an consecutiv, în competiţia „Oraşul Reciclării”, lansată de Eco-Rom Ambalaje. În „bătălia” care a demarat în 1 ianuarie şi ce va dura până în 30 iunie, s-au înrolat 32 de primării, acestea urmând să se lupte pe mai multe „fronturi”: cel al calităţii serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniţii” de conştientizare şi mobilizare a populaţiei pentru a separa deşeurile şi, în final, al celor mai mari cantităţi de deşeuri de ambalaje colectate. La finalul celor şase…

Mai mult...

Radu Căpîlnaşiu vrea parc industrial pentru zălăuani

Municipalitatea îşi propune să amenajeze un parc industrial pe un teren în suprafaţă de 10 hectare, proiect care, odată implementat, ar crea noi locuri de muncă, ar diversifica activitatea economică a Zalăului şi ar creşte puterea economică a reşedinţei de judeţ. Primarul Radu Căpîlnaşiu susţine că autorităţile au fost deja ofertate de către diverşi proprietari de teren, însă bugetul local din acest an nu dispune de resurse suficiente pentru a acoperi o astfel de cheltuială. „Din păcate, în acest an nu putem să asigurăm măcar jumătate din suma necesară pentru…

Mai mult...

Vaida Bela, în cărţi pentru postul de secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Anunţata plecare a lui Achim Irimescu de la Ministerul Agriculturii, unde ocupă funcţia de secretar de stat, la Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles, dă o şansă liberalilor sălăjeni de a prinde un post înalt la Bucureşti, după ce au pierdut funcţia de prefect al judeţului în favoarea colegilor şi „prietenilor” din PSD. Radu Căpîlnaşiu, preşedintele PNL Sălaj, declara, de altfel, în urmă cu un an, că formaţiunea politică pe care o conduce visează la două posturi de secretar de stat, unul la Ministerul Economiei şi un altul, la cel…

Mai mult...

Primăria Zalău a dat startul la încasarea taxelor şi impozitelor locale

Zălăuanii îşi pot achita, începând de luni, 13 ianuarie, obligaţiile către bugetul local. În acest sens, contribuabilii au posibilitatea de a alege între patru variante de plată: la ghişeele Primăriei Zalău, la oficiile poştale, online, prin www.ghiseul.ro, sau la una dintre cele două instituţii bancare cu care municipalitatea a încheiat convenţii în acest sens (CEC Bank şi Volksbank), se arată într-un comunicat de presă al administraţiei locale. Pentru cei care au accces la internet şi deţin un card bancar, o soluţie o reprezintă plata prin www.ghiseul.ro. „Este o variantă extrem…

Mai mult...

Centralele termice montate în unităţile de învăţământ – „moartea” Uzinei Electrice

Uzina Electrică ar putea deveni istorie dacă municipalitatea va opta pentru cea de-a doua soluţie propusă în raportul tehnico-economic privind analiza de oportunitate asupra soluţiei de încălzire şi preparare apă caldă pentru unităţile şcolare şi instituţii racordate la sistemul de termoficare din Zalău. O decizie în această privinţă ar urma să fiu luată în şedinţa din ianuarie 2014 a Consiliului Local Zalău. Documentul amintit a fost elaborat la iniţiativa Primăriei şi a Consiliul Local Zalău, acţionar principal al societăţii de termoficare, în vederea luării unei decizii cu privire la soarta…

Mai mult...

Încă 84 de apartamente primesc finanţare europeană pentru reabilitare termică

Primarul Radu Căpîlnaşiu a semnat în cursul zilei de miercuri, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cel de-al nouălea contract de finanţare pentru reabilitare termică a blocurilor Horea (bdul. Mihai Viteazul, nr. 15), R şi N (str. 9 Mai, nr. 8 şi 10) din Zalău. Prin acest proiect, în valoare totală de peste 2 milioane de lei, 84 de apartamente vor fi reabilitate termic cu bani asiguraţi în cadrul Programului Operaţional Regional, susţin reprezentanţii Primăriei Zalău. Aceştia ne-au mai declarat că în perioada următoare vor fi semnate şi ultimele…

Mai mult...

Primarul Zalăului cere directorilor de şcoli mai mult bun-simţ în acordarea sporurilor

Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului, a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că unităţile de învăţământ din municipiu nu reuşesc să se încadreze în fondul de salarii. „Este o practică ce se perpetuează de ani. Acum Ministerul Educaţiei a transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi Primăriei situaţia şcolilor care nu se încadrează în fondul de salarii, în condiţiile în care rectificarea bugetară nu a reuşit să acopere aceste sume”, a precizat edilul. Acesta susţine că mai multe şcoli din Zalău nu şi-au dimensionat activitatea, iar sporurile acordate au…

Mai mult...

Zalăul, campion la proiecte de reabilitare termică

Aproape 850 de apartamente din 13 blocuri situate în municipiul Zalău vor fi reabilitate termic cu finanţare prin Programul Operaţional Regional, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Radu Căpîlnaşiu. Valoarea totală estimată a contractelor de finanţare depăşeşte cu puţin 19 milioane de lei, din care aproape 17,8 milioane de lei reprezintă cheltuielile eligibile. „Suntem de departe cel mai bine poziţionat judeţ din Regiunea Nord-Vest cu cele mai multe proiecte semnate”, a subliniat edilul. Potrivit spuselor sale, municipalitatea a depus, până în acest moment, 11 cereri de…

Mai mult...

Ministrul Lucia Varga vrea la Zalău un proiect-pilot pentru vânzarea lemnului

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a propus Zalăul pentru implementarea unui proiect-pilot, prin care se urmăreşte trecerea de la vânzarea lemnului estimat, la vânzarea celui măsurat. Acest lucru ar urma să se întâmple în cadrul unor depozite, în care va putea fi realizată şi prelucrarea primară a lemnului. Aflată la Zalău, în cadrul turneului naţional pe care îl desfăşoară pentru a identifica problemele din sectorul silvic, precum şi nevoile legislative, Lucia Varga a apreciat că în Sălaj lucrurile sunt „mai aşezate”, că „angajaţi silvici gestionează durabil…

Mai mult...

Bani insuficienţi pentru plata persoanelor cu handicap şi a asistenţilor personali din Zalău

Cei 380.000 de lei alocaţi Zalăului la ultima rectificare bugetară din sume defalcate din TVA pentru plata persoanelor cu handicap grav şi a asistenţilor personali ai acestora ajung doar pentru asigurarea plăţilor aferente lunii septembrie. Nici banii primiţi pentru plata salariilor din unităţile de învăţământ – 366.000 de lei – nu sunt suficienţi pentru a acoperi necesarul, însă reprezentanţii municipalităţii se consolează cu gândul că „există o prevedere legislativă care prevede că plata drepturilor salariale dispuse prin hotărârile judecătoreşti se face etapizat, pe o perioadă de trei ani, în funcţie…

Mai mult...

Radu Căpîlnaşiu nu vrea impozite mai mari pentru zălăuani

Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, dă asigurări că în 2014, impozitele şi taxele locale nu se vor mări. În sprijinul vorbelor sale, edilul invocă proiectul de hotărâre referitor la nivelul impozitelor şi taxelor care prevede, de altfel, păstrarea acestora valorilor din 2013. „În acest moment, legea permite primăriilor să aleagă dacă cresc sau nu obligaţiile către bugetul local, iar propunerea noastră este de menţinere la nivelul anului 2013”, a precizat primarul. Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelului impozitelor şi taxelor locale pentru 2014 este în procedură de transparenţă din 23 octombrie…

Mai mult...

Primăria Zalău vrea să reabiliteze clădirile istorice cu bani europeni

Trei clădiri de patrimoniu, trei străzi din municipiu şi bulevardul ar putea intra în reabilitare începând din 2014, prin accesarea de fonduri nerambursabile, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Zalău. Este vorba despre imobilul în care funcţionează Direcţia de Sănătate Publică, cel al Primăriei Zalău şi de clădirea albastră ce găzduieşte sediile PNL şi PSD, cărora li se adaugă străzile Corneliu Coposu, 22 Decembrie 1989, Gheorghe Doja şi b-dul. Mihai Viteazul. Iniţiativa vine în urma unei întâlniri pe care primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a avut-o cu reprezentanţii Agenţiei…

Mai mult...