Pirotehniştii sălăjeni au fost solicitaţi sâmbătă, 26 aprilie, în localitatea Halmăşd, pentru asanarea unui element de muniţie neexplodată. Acesta a fost descoperit de un localnic în propria-i curte, în urma unor lucrări de amenajare, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi. Echipa pirotehnică ajunsă la faţa locului a identificat muniţia ca fiind o bombă aruncător de calibrul 82, aceasta fiind ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii. Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă, ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată,…
Mai mult...Etichetă: ISU Salaj
Incendiu devastator în Valcău: au ars zeci de păsări
Peste 70 de păsări au ars de vii, după ce anexa în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de sâmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 5, în localitatea Subcetate, comuna Valcău de Jos. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, focul s-a extins cu repeziciune şi la o altă anexă din apropiere, afectând acoperişul acesteia pe o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi. La faţa locului au intervenit echipajele Secţiei…
Mai mult...Animale arse de vii în Derşida
O anexă gospodărească din localitatea Derşida s-a făcut scrum chiar în prima zi de Paşte. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, în dimineaţa zilei de duminică, 20 aprilie, în jurul orei 4, echipajele Detaşamentului de pompieri Zalău au fost solicitate să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la un grajd al unei gospodării situată în centrul localităţii menţionate. Cauza probabilă a acestuia a fost o scânteie de la o sobă. În incendiul care s-a extins cu repeziciune au ars de vii două animale şi întreaga anexă, unde…
Mai mult...Acoperiş distrus de flăcări în Bobota
Acoperişul unei case din localitatea Bobota a fost cuprins de flăcări miercuri, 16 aprilie. Cauza probabilă a incendiului a fost coşul neprotejat termic. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului a intervenit, în jurul orei 21, un echipaj al Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei. Flăcările au distrus elementele de lemn şi circa patru metri pătraţi din suprafaţa acoperişului.
Mai mult...Conductă de gaz avariată în Şimleu Silvaniei
Pericol de explozie în localitatea Şimleu Silvaniei, după ce o maşină a intrat în plin într-o conductă de gaze. Incidentul a avut loc pe strada Sthefanus Bathori nr.13, în jurul orei 15,30. Potrivit informaţiilor primite de la Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Felician B., în vârstă de 43 de ani, din localitate şi-a parcat autoturismul în faţa locuinţei fără a-l asigura corespunzător. Astfel, autovehiculul s-a pus în mişcare, oprindu-se în conducta de gaz. Deficienţa a fost remediată de lucrătorii companiei de gaz, iar până…
Mai mult...Incendiu în Cehei
Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină vineri seara, în jurul orei 22, pentru stinge un incendiu de vegetaţie uscată în Cehei. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, intervenţia promptă a echipajelor de pompieri a împiedicat extinderea flăcărilor şi la groapa de gunoi aflată în apropiere. Până la lichidarea incendiului au ars circa 1.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată.
Mai mult...Pericol de explozie pe strada Morii
Un proiectil de muniţie neexplodată a fost descoperit vineri, în grădina unui zălăuan, situată pe strada Morii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, pompierii au fost sesizaţi în jurul orei 9,30. Ajuns la faţa locului, echipajul pirotehnic al Detaşamentului de pompieri Zalău a identificat muniţia ca fiind un proiectil de artilerie de calibrul 100 de milimetri. Proiectilul a fost transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii. Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă cetăţenilor ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată…
Mai mult...Flăcările i-au mistuit peste o tonă şi jumătate de fân
Pompierii jibouani au fost solicitaţi joi, 3 aprilie, pentru a stinge un incendiu izbucnit în localitatea Fabrica, comuna Gîrbou. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, în urma efectuării unor lucrări de igienizare a terenului de resturi vegetale, un localnic a lăsat focul nesupravegheat, acesta extinzându-se cu repeziciune la căpiţele de fân aflate în apropiere. Astfel, până la lichidarea incendiului, flăcările au mistuit circa 1,5 tone de fân.
Mai mult...Pompierii sălăjeni, solicitaţi la un incendiu în Maramureş
Un echipaj al Gărzii Cehu Silvaniei din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj a intervenit marţi, 1 aprilie, în jurul orei 16,30, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Rodina, judeţul Maramureş. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, cauza probabilă a fost o ţigară aruncată aprinsă lângă plantele furajere din anexă. Au ars aproximativ 40 de metri pătraţi de acoperiş, lemne de foc şi alte bunuri depozitate, precum articole de îmbrăcăminte, două biciclete, scule de grădinărit…
Mai mult...Incendiu de vegetaţie uscată în Cizer
Curăţenia de primăvară a mistuit, în după amiaza zilei de luni, circa zece hectare de vegetaţie uscată şi patru hectare de pădure. Echipajele Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei au fost solicitate în jurul orei 17,40 pentru a stinge un incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Cizer. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, flăcările s-au extins cu repreziciune şi la pădurea, aparţinând Ocolului Silvic Huedin, aflată în apropierea. Pentru lichidarea incendiului, pompierii şimleuani au fost ajutaţi şi de cei ai Serviciului Voluntar…
Mai mult...Incendiu la şcoala din Leşmir
Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi miercuri după-amiază pentru a stinge un incendiu izbucnit la punctul termic al unităţii de învăţământ din localitatea Leşmir. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, la faţa locului a intervenit un echipaj al Gărzii Nuşfalău. Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al coşului de fum neprotejat termic. Potrivit sursei citate, au ars patru metri pătraţi izolaţie, opt metri pătraţi din suprafaţa acoperişului, precum şi circa 12 metri pătraţi de tavan fals din rigips. În aceeaşi după amiază, un echipaj de pompieri…
Mai mult...A ars de viu în propria-i anexă
Un bărbat de 68 de ani, din Sărmăşag, şi-a pierdut viaţa miercuri, 12 martie, într-un incendiu izbucnit într-o anexă din propria-i gospodărie. Iniţial, la faţa locului, în jurul orei 13,40, s-a deplasat un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Sărmăşag. „Bărbatul intrase într-un beci cu o lumânare aprinsă. La scurt timp, hainele acestuia au luat foc, după care flăcările s-au extins cu repeziciune la fânul depozitat în anexă, precum şi la piesele de mobilier. Bărbatul avea probleme locomotorii şi nu a reuşit să iasă la timp din…
Mai mult...Două incendii de vegetaţie uscată într-o singură seară
Incendiile de vegetaţie continuă să dea bătăi de cap pompierilor. Sălăjenii continuă să-şi igienizeze terenurile prin incendierea resturilor vegatele, în ciuda campaniilor de informare. Numai marţi seara, peste patru hectare de vegetaţie uscată au fost mistuite de flăcări. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, un echipaj de pompieri al Gărzii de Intervenţie Hida a fost solicitat, în jurul orei 19, pentru a stinge un incendiu izbucnit în localitatea Voivodeni. Au ars aproximativ 0,15 hectare de vegetaţie uscată. Circa şapte minute…
Mai mult...Descoperire explozivă în gara din Zalău
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj a fost solicitată marţi, în jurul orei 14,30, pentru asanarea unei muniţii neexplodate, în apropierea gării CFR Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, pirotehniştii ajunşi la faţa locului au identificat muniţia ca fiind un proiectil de calibrul de 100 de milimetri. Acesta a fost descoperit de muncitorii care execută lucrările de amenajare din zonă. Muniţia a fost identificată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii. Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă…
Mai mult...